Fondul de garantare pentru IMM-uri, suplimentat
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Iunie 2010
Guvernul a decis miercuri capitalizarea Fondului de garantare pentru întreprinderile mici şi mijlocii cu încă 46 de milioane de euro, a anunţat prim-ministrul Emil Boc.
Potrivit acestuia, prin memorandumul de capitalizare a Fondului de garantare adoptat de Executiv se va mări capacitatea firmelor de a accesa bani prin Fondul de garantare, cel puţin 7.000 de IMM-uri urmând să fie sprijinite astfel.
Suplimentarea fondului va fi operată prin rectificare bugetară.
'Această modificare va fi implementată prin rectificarea bugetară astfel încât capitalizarea fondului de garantare şi contragarantare pentru întreprinderile mici şi mijlocii să ofere activităţilor economice sprijinul şi suportul necesar', a declarat Emil Boc.
De asemenea, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care firmele pot garanta pentru credite şi cu bunurile obţinute în urma unor contracte europene.
'Am adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care permitem firmelor să acceseze fonduri europene mai uşor, iar, pe de altă parte, să poată contracta împrumuturi de la bănci prin utilizarea ca gaj sau ipotecă şi a bunurilor pe care le obţin prin contracte de finanţare europeană', a explicat premierul Boc.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: garantare
imm
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter