Laszlo Diosi OTP: Statul nu ar trebui să suprataxeze băncile
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Iunie 2010
Directorul general al OTP Bank România, Laszlo Diosi, consideră neadecvată măsura de suprataxare a băncilor de către stat, atâta timp cât Statul nu a ajutat în nici un fel sectorul bancar în România.
'A fost vreo contribuţie a statului la băncile din România?, a spus Diosi, într-o conferinţă de presă, adăugând: De ce să fie supra-impozitate băncile în România, de ce nu supra-impozitează companiile din domeniul telecomunicaţiilor?'.
Şeful OTP a dat exemplul băncilor din Marea Britanie şi SUA, unde Statul a cheltuit sume importante pentru a ajuta sectorul bancar.
Acesta consideră că legislaţia actuală nu ajută băncile în legătură cu procedura de insolvenţă, ci companiile, ceea ce impiedică instituţiile bancare să recupereze banii şi să îi dea din nou sub formă de credite.
'Nu poţi credita, dacă nu îţi iei banii înapoi. Este foarte simplu. Deci, dacă legislaţia nu sprijină banii, ci cere plăti de taxe din ce în ce mai mari, atunci se merge într-o singura direcţie: ieşirea din afaceri, ceea ce afectează economia', a subliniat Diosi.
El a explicat că sunt multe întrebări legate de impozitarea băncilor, legate de baza impozitării, respectiv a profitului sau activelor sau numărul de angajaţi.
'Ar trebui să fie mai multe venituri la buget, dar şi partea de cheltuieli este importantă pentru că dacă nu o controlezi, atunci arunci banii într-un sac fără fund. De exemplu, în Ungaria impozitarea băncilor este utilizată pentru alte scopuri, respectiv pentru reducerea impozitelor pentru populaţie şi firme cu scopul de a stabiliza şi ajuta economia şi a atrage noi investiţii. În cazul unui scop clar al supraimpozitării şi sectorul bancar va întelege, iar atunci nimeni nu va spune nu vom plati', a subliniat directorul general al OTP.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bancile
statul
otp
diosi
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter