XTB: Economia României va scădea cu cel puţin doi la sută în 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Iunie 2010
Economia României va scădea cu cel puţin doi la sută în 2010, în noile condiţii, estimează analiştii sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală şi de Est.
'Cred că deja problema se pune în privinţa evoluţiei economiei în anul 2011 şi a măsurilor care ar trebui luate pentru ca în anul viitor România să iasă din recesiunea economică', a declarat, într-un comunicat, directorul XTB România, Victor Safta.
Potrivit casei de brokeraj, majorarea TVA duce la creşterea inflaţiei şi îngreunează o dată în plus creditarea. Luni dimineaţa, pieţele financiare au arătat însă că 'o măsură proastă e mai bună decât nicio măsură'.
'Majorarea TVA este, fără îndoială, o măsură care va contribui la scăderea consumului, date fiind preţurile în creştere cu 8-10 la sută - după cum se estimează - aşa încât vom asista cu siguranţa la o scădere suplimentară a consumului, ceea ce constituie o primă piedică în calea ieşirii României din recesiune. Cea de-a doua piedică o reprezintă însă consecinţele asupra creditării: prin efectul pe care îl va avea în sensul creşterii inflaţiei, majorarea TVA ar putea forţa Banca Naţională să crească dobânda de referinţă - sau în orice caz să nu o mai scadă - astfel încât creditarea va rămâne scumpă şi greoaie', a arătat Victor Safta.
În ceea ce priveşte moneda naţională, pieţele financiare au reacţionat foarte violent vineri, după ce respingerea de către Curtea Constituţională a 'tăierii' pensiilor cu 15 la sută a blocat aplicarea întregului set de măsuri de austeritate. Leul a urcat vineri până la maximul de 4,2831 lei pentru un euro, însă a mai recuperat uşor din pierdere către sfârşitul şedinţei de tranzacţionare.
'Anunţul privind majorarea TVA a fost însă făcut în weekend, când pieţele financiare erau închise, aşa încât acestea au preluat destul de slab şocul iniţial, cotaţiile la primele ore ale zilei situându-se în jurul valorilor de vineri. Tendinţa de depreciere a monedei naţionale este însă evidentă', a arătat Victor Safta.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romaniei
tva
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter