Seminar privind lansarea la bursă a acţiunilor statului
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 29 Iunie 2010
Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adrian Videanu, şi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Stere Farmache, au fost invitaţi, marţi, la seminarul 'Vânzarea la bursă a acţiunilor statului şi lansarea Fondului Român de Investiţii'.
De asemenea, printre vorbitori se vor mai număra Jean Pierre Vigroux, managing partner Mazars România, Bodgan Chetreanu, membru în Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Adriana Tănăsoiu, director general Depozitarul Central.
Printre temele ce vor fi dezbătute se numără: Are într-adevăr statul dorinţa de a vinde acţiunile pe bursă?; Este pregătită bursa logistic să facă faţă acestei operaţiuni?; Au investitorii bani să absoarbă tot ce va apărea pe piaţă?; Cine ar putea să cumpere aceste acţiuni: SIF-urile, fondurile de pensii, fondurile de asigurări, băncile?; Câţi români vor cumpăra aceste acţiuni?; Pot administra societăţile de brokeraj locale această ofertă?; Cum vor fi evaluate companiile?; Cum va arăta fondul suveran al statului? Cine îl va conduce? Unde va investi?; Care sunt cerinţele investitorilor privind transparenţa companiilor listate - studiu Mazars la cererea Comisiei Europene.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bursa
statului
sif
Articole similare
|
|
|
 |
29 Mai 2012 |
|
| Business Review |
| Howard Johnson Grand Plaza Hotel |
 |
31 Mai 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Timisoara |
 |
7 Iunie 2012 |
|
| BIZ |
| Howard Johnson Hotel |
 |
13 Iunie 2012 - 14 Iunie 2012 |
|
| Evensys |
| JW Marriott Bucharest Grand Hotel |
 |
14 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Craiova |
 |
26 Iunie 2012 |
|
| Doingbusiness.ro |
| Constanta |
|
|
mai mult ...
|
|
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter