MECMA: 125 de milioane de euro pentru ajutorul financiar nerambursabil destinat investiţiilor în IMM-uri
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Iulie 2010
125 de milioane de euro au fost alocaţi în 2009 pentru schema de ajutor financiar nerambursabil pentru operaţiunea Sprijin financiar cuprins între 1.075.001 şi 6.450.000 lei, acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii, din cadrul DMI 1.1 al Axei Prioritare 1 a POS CCE, informează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), într-un comunicat transmis marţi.
Valoarea ajutorului financiar nerambursabil solicitat, aferent celor 500 de proiecte declarate eligibile după etapa evaluării administrative şi a eligibilităţii, este de 2,09 miliarde de lei (498,7 milioane de euro).
MECMA precizează că evaluarea tehnică şi financiară a proiectelor se află în fază finală şi este realizată de un consorţiu de evaluatori externi, selectaţi prin procedură de achiziţie publică, format din SC KPMG România SRL şi SC FINAS Consulting SRL.
'Intenţia Autorităţii de Management pentru POS CCE şi a Organismului Intermediar pentru IMM este ca, în condiţiile respectării prevederilor cuprinse în Ghidul Solicitantului aferent acestei operaţiuni, un număr cât mai mare de proiecte să beneficieze de ajutor financiar nerambursabil', a declarat reprezentantul MECMA.
Pentru a stimula IMM-urile care au realizat profit în anul 2008, nu au datorii la Bugetul de Stat consolidat şi/sau la bugetele locale mai mari decât cele permise prin prevederile şi legile speciale în materie, prezintă proiecte fezabile din punct de vedere financiar şi comercial, nu disponibilizează personal şi se angajează prin proiectele depuse să sporească numărul locurilor de muncă şi care sunt dispuse să investească în dezvoltarea propriei activităţi de producţie, MECMA a aprobat majorarea alocării financiare nerambursabile prevăzute pentru Apelul de proiecte lansat în anul 2009 aferent operaţiunii 'Sprijin financiar cuprins între 1.075.001 şi 6.450.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii, de la 80 milioane de euro, cât a fost prevăzut iniţial, la 125 milioane de euro, prin devansarea alocării financiare de 45 milioane de euro, prevăzută pentru apelul pe anul 2010 a acestei operaţiuni.
După cum precizează MECMA, în 2010 va avea loc un apelul de propuneri de proiecte, după ce va avea loc următoarea reuniune a Comitetului de Monitorizare a POS CCE, programată pentru toamna anului în curs.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: financiar
imm
proiecte
mecma
nerambursabil
milioane
euro
kpmg
pos
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter