Proiectul RMGC ar putea aduce investiţii străine directe de 1,3 miliarde de dolari
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 Iulie 2010
Fostul consilier economic al premierului Canadei, Joel Bell, a apreciat, joi, în cadrul unei conferinţe internaţionale de specialitate, că proiectul minier de la Roşia Montană va conduce la o creştere a Investiţiilor Străine Directe /ISD/ de 1,3 miliarde dolari în primii doi ani de activitate a minei.
'Proiectul minier de la Roşia Montană va determina o creştere semnificativă a Investiţiilor Străine Directe, în special în primii doi ani, de construcţie. În primul an de construcţie, influxul de capital va fi de 440 milioane dolari, efort dublat în cel de-al doilea an, de 860 milioane dolari. În faza operaţională, influxul se va ridica la 500 milioane de dolari. Fie şi numai pentru aceste avantaje şi tot este de neconceput ca un asemenea proiect să rămână în continuare în zona de aşteptare', a apreciat Bell.
Potrivit unui studiu realizat de către compania britanică Oxford Policy Management, dat publicităţii joi, proiectul minier al companiei Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ are o contribuţie potenţială de 19 miliarde dolari la Produsul Intern Brut /PIB/ al României, prin prisma efectului de multiplicare generat de proiect pe întreaga sa durată de viaţă.
La rândul său, expertul britanic Alan Roe a menţionat că suma de 128 milioane dolari va fi alocată pentru refacerea infrastructurii locale, alte 37 milioane dolari pentru ecologizarea vechilor mine abandonate, 31 milioane dolari pentru crearea de diverse facilităţi pentru comunitate, 49 milioane dolari pentru programe de educare şi formare profesională, precum şi 35 milioane dolari pentru restaurarea, cercetarea, întreţinerea şi sprijinirea accesului la obiectivele de patrimoniu.
Şi expertul internaţional în fiscalitate minieră, James Otto, a arătat că statul român va beneficia de venituri care se încadrează între 44 şi 48 la sută din cash-flow-ul proiectului de la Roşia Montană, excluzând cheltuielile cu programele sociale, şi între 51 şi 55 la sută, dacă se includ aceste cheltuieli.
Experţi în macroeconomie şi finanţe din SUA, Marea Britanie şi România s-au reunit, joi, la Bucureşti, pentru a dezbate în detaliu impactul pe termen lung al proiectului minier de la Roşia Montană asupra economiei româneşti.
Conform studiilor realizate de aceşti specialişti, cu experienţă în domeniul consultanţei economice, investiţiilor, dar şi fiscalităţii miniere, Proiectul Roşia Montană va genera, direct şi indirect, 19 miliarde de dolari în economia României, datorită efectului de multiplicare.
Compania RMGC a investit, până în prezent, 400 milioane de dolari în afacerea cu aur din România, propunându-şi să extragă aproximativ 300 de tone de aur şi 1.400 tone de argint de la Roşia Montană, echivalentul a 20.000 de lingouri.
Pentru tratarea aurului extras de la Roşia Montană urmează să fie folosită, zilnic, o cantitate de 40 de tone de cianură.
În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia.
Estimările companiei RMGC vorbesc despre faptul că, în timpul construcţiei minei, compania va asigura 2.300 de locuri de muncă directe, iar pe timpul exploatării 800 de posturi directe, în total numărul locurilor de muncă ajungând la 3.000.
99 la sută dintre posturile vacante cu normă întreagă sunt destinate românilor, fapt care, potrivit oficialilor RMGC, va avea un impact major într-o regiune unde şomajul este de 80 la sută.
RMGC este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt: compania minieră de stat Minvest deva (cu 19,31 la,sută), Gabriel Resources (80,46 la sută) şi alţi acţionari minoritari (0,23 la sută)
În anul 2009, Suedia, Finlanda si Turcia au fost cei mai mari producători de aur din Europa, însă există şi alţi operatori în alte ţări (Bulgaria, Franţa, Grecia, Irlanda, România), precum şi numeroase proiecte noi de mine de aur în mai multe ţări europene, ca: Bulgaria, Franţa, Finlanda, Grecia, Irlanda, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia şi Marea Britanie.
În total, sectorul minelor de aur din Europa asigură 16.000 de locuri de muncă directe şi indirecte, conform datelor Euromines /Asociaţia Europeană a Industriilor Miniere, Minereurilor Metalice şi Mineralelor Industriale.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: dolari
montana
milioane
romania
rosia
proiectul
directe
miliarde
straine
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter