Comerţul electronic a ajuns la valoarea de 68,5 milioane euro, în prima jumătate a anului
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 13 Iulie 2010
Valoarea comerţului electronic cu plata online prin card bancar a fost, în primul semestru din 2010, de 68,5 milioane euro, în creştere cu 60 la sută faţă de intervalul similar din anul precedent, a anunţat, luni, Romcard, procesor de tranzacţii cu carduri în România.
În acelaşi timp, în intervalul ianuarie - iunie au fost înregistrate 1,195 milioane de tranzacţii online cu cardul, de două ori mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2009.
În primele şase luni din 2010, în sistemul ePayment au fost procesate 1.137.000 de tranzacţii, la o valoare de 65,5 milioane de euro, topul celor mai comercializate produse în acest sistem menţinându-se constant atât în primul, cât şi în cel de-al doilea trimestru: telecom, turism, servicii, plata utilităţilor, retail şi divertisment.
Totodată, în prima jumătate a acestui an, valoarea medie a unei tranzacţii online a fost de 57 de euro, în scădere faţă de primele şase luni din 2009, când valoarea medie a fost de 76 de euro, datorită intrării unor noi jucători, cu produse şi servicii cu valori mai mici.
Comparativ cu primele şase luni din 2009, în prima jumătate a anului în curs numărul tranzacţiilor procesate pe categorii de produse a crescut astfel: cu 180 la sută în turism, cu 210 la sută în telecom şi cu 175 la sută în plata utilităţilor.
RomCard SA, ca procesor de tranzacţii cu carduri în România, a implementat cu succes tehnologia 3DSecure integrând-o în sistemul său de procesare. Bazat pe o soluţie proprie, RomCard SA oferă la cheie serviciile pentru 'Verified by VISA' şi 'MasterCard SecureCode' pentru tranzacţii sigure prin Internet folosind cardurile bancare.
Proiectul 3D Secure a fost demarat de RomCard SA în septembrie 2003 şi finalizat în martie 2004 când s-au terminat cu succes toate certificările cu VISA şi MasterCard.
Până în prezent, RomCard a certificat cinci bănci pentru acceptare 3D Secure (inclusiv circa 150 de comercianţi virtuali) şi opt bănci pentru emitere, iar în momentul actual sistemul 3D Secure constituie platforma tehnică în baza căreia se derulează toate tranzacţiile de e-commerce securizat din România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romcard
tranzactii
jumatate
prima
milioane
euro
valoarea
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter