Vânzările de carburanţi ale companiei Rompetrol au crescut cu doi la sută, în primul semestru
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 13 Iulie 2010
Volumul total de vânzări de carburanţi al grupului Rompetrol a crescut în primele şase luni din 2010 cu doi la sută faţă de perioada similară din 2009, însă creşterea nu s-a reflectat în profit, a declarat, marţi, la Bacău, Titov Buzescu, managing director Global Retail Rompetrol Grup.
'Volumele totale în 2010 sunt cu doi la sută mai mari ca în 2009, care au fost cu 4 - 5 la sută mai mari faţă de 2008. Din punct de vedere al volumelor, am avut creştere continuă. Am fost, însă, afectaţi de cursul de schimb şi de cotaţiile de pe piaţă şi această creştere de volum nu se reflectă în profit, care este mai mic', a explicat Buzescu.
Rompetrol Gas are în prezent o cotă de piaţă de 35 la sută pe toate segmentele şi estimează ca în 2012 să ajungă la 47 la sută.
'Din acest an, rafinăria Arpechim este închisă şi sunt şanse mici să fie repornită, rămânând doar Petromidia. Astfel, avem şanse să creştem cota de piaţă pe toate segmentele din România', a adăugat Titov Buzescu.
Anul acesta, pe 18 octombrie, Rafinăria Petromidia urmează să fie închisă, la rândul său, timp de 40 de zile pentru revizie.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: rompetrol
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter