BMW - lider pe piaţa premium după primele şase luni
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Iulie 2010
Vânzările de automobile BMW pe piaţa românească s-au cifrat la 689 unităţi livrate în primul semestru al acestui an, BMW fiind lider în segmentul premium.
În contextul în care piaţa auto a fost marcată de recesiune şi acest an, BMW este printre puţinele mărci care înregistrează creşteri importante şi îşi consolidează astfel semnificativ cota de piaţă. Faţă de 487 unităţi livrate în 2009, performanţa din primele şase luni ale acestui an înseamnă un plus de 41,5 procente.
Potrivit unui comunicat al BMW România, cu 174 unităţi livrate în primele şase luni (+107,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă 2009), BMW X5 ocupă în continuare prima poziţie în mixul de modele ale mărcii pe piaţa românească. De altfel BMW ocupă prima poziţie în categoria modelelor SUV premium.
BMW X6 (128 livrări), BMW X3 (79 livrări, +84 la sută) şi nou lansatul BMW X1 (69 livrări) întăresc poziţia mărcii în acest segment deosebit competitiv.
BMW X1 şi BMW Seria 5 Gran Turismo au deschis segmente complet noi pentru marcă şi au adus volume suplimentare. Cumulat, livările pentru BMW Seria 5 Sedan în primele şase luni au înregistrat o creştere de 25 la sută.
BMW EffcientDynamics, pachetul de tehnologii pentru creşterea performanţelor şi scăderea consumului de combustibil, a cunoscut un plus de imagine prin lansarea primelor două modele hibride ale mărcii. Exclusivului BMW X6 ActiveHybrid a înregistrat deja primele două livrări către clienţi. În prezent BMW este singurul producător premium care oferă tehnologii pentru reducerea emisiilor şi consumului standard pentru toate modelele din portofoliu. Până acum peste 1,6 milioane automobile echipate cu măsuri BMW EfficientDynamics au fost livrate la nivel mondial.
BMW este producătorul premium care reuşete să ofere clienţilor modele care oferă un consum mediu sub nivelul competitorilor, la un nivel de putere peste cifrele oferite de aceştia. Confirmarea este oferită de Autoritatea Federeală Germană de Transport pentru 2009. Astfel nivelul mediu de emisii C02 al unui automobil BMW înmatriculat în Germania este de 159 g/km, în timp ce principalii competitori realizează 171 g/km şi respectiv 165 g/km. În ceea ce priveşte puterea, BMW dezvoltă în medie 128 kW, comparativ cu 112 kW şi respectiv 125 kW oferiţi în medie de modelele competiţiei.
Pentru prerioada imediat următoare calendarul de lansări va fi un element important al care poate susţine creşterea în viitor. Pentru sfârşit de an cel mai important eveniment al mărcii va fi lansarea noii generaţii BMW X3. Din septembrie modelele BMW Seria 5 Sedan şi Gran Turismo vor primi pentru prima dată în echipare sistemul xDrive, atât de apreciat pe piaţa din România. Familiei de modele BMW Seria 5 se va alătura tot din septembrie şi versatilul Touring.
Şi marca MINI se plasează pe un tren ascendent. În România a înregistrat o creştere de 25 la sută faţă de anul precedent (40 de unităţi livrate în primul semestru 2010 faţă de 32 în 2009). Şi aşteptările pentru marca britanică sunt deosebit de pozitive. MINI Countryman, model anunţat a fi lansat în luna septembrie, va deschide un segment complet nou pentru marca şi există potenţial important de creştere pentru ultimele şase luni ale acestui an.
La nivel mondial BMW a înregistrat o creştere cu 14,1 la sută, atingând 585.755 automobile de la 513.591. Cea mai importantă piaţă pentru BMW rămâne Germania.
Cumulat pentru mărcile BMW, Rolls-Royce şi MINI, BMW Group a înregistrat un total de 696.026 livrări, ceea ce înseamnă o creştere de 13,1 la sută faţă de anul precedent. Până la final de an se estimează atingerea cifrei de 1,4 milioane automobile livrate, un plus de 10 la sută faţă de anul precedent.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bmw
inregistrat
crestere
livrari
primele
piata
premium
livrate
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter