Samsung a început distribuţia directă a produselor sale pe piaţa din România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Iulie 2010
Samsung Electronics a decis ca, de la 1 iulie, să distribuie direct produsele sale în România, în contextul strategiei globale de business adoptată de consorţiul coreean.
Prin noua direcţie de business, Samsung Electronics România se angajează să introducă pe piaţa locală cele mai recente trend-uri şi cele mai avansate produse şi servicii.
'În ceea ce priveşte telefoanele mobile, ne propunem să ajungem pe primul loc în segmentul smartphones. Considerăm că modelul Galaxy S, bazat pe tehnologia Android, cu display super AMOLED şi cu posibilitate de înregistrare, stocare şi vizualizare de fişiere video în format HD, va avea un succes remarcabil. În plus, prin intermediul propriei platforme Open Mobile, Samsung BADA, ne propunem să democratizăm segmentul de smartphone-uri. De asemenea, la nivelul pieţei de telefoane mobile, target-ul nostru este de a comercializa peste un milion de unităţi anual, fiind susţinuţi şi de evoluţia continuă a segmentului touch', a declarat JungLak Jung, preşedintele Samsung Electronics România.
Lansarea noii structuri operaţionale de business urmează strategiei globale Samsung Electronics Co, Ltd., care include ţări ca România şi Bulgaria.
Samsung Electronics Co., Ltd. este lider mondial în industria semiconductorilor, a telecomunicaţiilor, a dispozitivelor media digitale şi a convergenţei digitale, cu vânzări consolidate de 116,8 miliarde dolari, în anul 2009.
Compania are aproximativ 188.000 de angajaţi în 185 de birouri din 65 de ţări, fiind alcătuită din opt divizii principale de afaceri: Visual Display, Mobile Communications, Telecommunication Systems, Digital Appliances, IT Solutions, Digital Imaging, Semiconductor şi LCD.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: samsung
romania
electronics
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter