Trenkwalder Sobis şi-a triplat veniturile din leasingul de personal
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Iulie 2010
Trenkwalder Sobis, companie de recrutare şi leasing de personal din România, a înregistrat în prima jumătate a anului venituri de 8,4 milioane de euro, de peste trei ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2009, informează compania.
'Creşterea pieţei de leasing se datorează incertitudinilor economice şi a faptului că partenerii noştri aleg flexibilitatea şi predictibilitatea costurilor', a declarat Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder Sobis.
Peste 2.500 de angajaţi temporari au fost distribuiţi de compania cu sediul central în Sibiu în primele şase luni ale anului (cu 86 la sută mai mulţi decât în primul semestru din 2009) la clienţi care au solicitat muncitori necalificaţi sau cu calificări minime pentru poziţiile de 'operatori linie' în special în domeniul producţiei, pe locul doi al preferinţelor situându-se tehnicienii şi inginerii.
Trenkwalder Sobis a vândut în primele şase luni ale anului peste 76.000 de ore muncă/angajat - unul dintre principalii indicatori ai intensităţii activităţii oricărei companii din acest domeniu - cu 84 la sută mai multe decât în aceeaşi perioadă de referinţă din 2009.
Pentru întreg anul 2010, Bogdan Florea estimează venituri totale de 17 milioane de euro, datorită avantajelor oferite clienţilor Trenkwalder de formula angajării temporare, care contracarează astfel gradul ridicat de impredictibilitate al economiei româneşti. În 2009, compania a încasat 8,9 milioane de euro de la clienţii săi în principal pentru leasing de personal, formula preferată a tot mai multor companii de a angaja personalul necesar desfăşurării activităţilor şi onorării comenzilor de la beneficiari.
'Clienţii sunt mai selectivi şi caută angajaţi care să performeze mai bine, pe lângă predictibilitatea costurilor. Tocmai de aceea, în primele luni ale anului, valoarea medie a veniturilor salariale ale angajaţilor temporari distribuiţi de compania noastră a crescut cu peste 12 la sută, destul de mult peste media naţională. Leasingul de personal aduce numai avantaje, şi angajatorilor, şi angajaţilor', a declarat Bogdan Florea.
Printre avantajele oferite de leasingul de personal companiilor se mai numără preluarea derulării tuturor procedurilor legale impuse de angajarea de personal: redactarea de CV-uri, gestiunea cărţii de muncă, vizita medicală, realizarea şi depunerea la ITM-urile locale a documentelor de muncă, plata salariilor şi a celorlalte venituri. Compania care utillzează astfel de servicii este scutită de toate aceste operaţiuni, plătind în schimb factura conform contractului convenit cu furnizorul de angajaţi în leasing. Tot la nivel procedural, managerii de personal ai Trenkwalder Sobis se ocupă personal de integrarea angajaţilor la locurile de muncă de la client (compania care utilizează angajaţii în leasing).
Trenkwalder Sobis România este una dintre cele mai mari companii de recrutare, selecţie şi plasare de personal, cu 10 filiale în Sibiu (birou on-site), Cluj Napoca (flilială şi birou on-site), Bucureşti, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Timişoara, 70 de consultanţi şi venituri consolidate de 8,9 milioane euro, în 2009 (prin cele două companii, Trenkwalder şi Trenkwalder Sobis).
Trenkwalder Sobis oferă servicii de consultanţă în domeniul HR, training şi cercetare de piaţă. Din portofoliul său fac parte: BCR, Raiffeisen Bank, Nokia, Continental Automotive Systems, Ambient, Leoni Wiring Systems, Siemens şi multe alte companii din domeniul producţiei auto, a componentelor electronice şi cel bancare, dar şi din alte verticale economice.
Trenkwalder este prezentă în România din 2006 prin achiziţia companiei locale Sobis Consulting.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: trenkwalder
compania
companii
leasing
sobis
personal
leasingul
bcr
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter