MasterCard Forte de la Banca Transilvania, fără dobândă până în luna noiembrie
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 27 Iulie 2010
Persoanele care folosesc un card de credit MasterCard Forte de la Banca Transilvania (BT) nu vor plăti dobândă, până în luna noiembrie, putând beneficia şi de o linie de credit de până la cinci venituri lunare eligibile, de maximum 5.000 de euro, echivalentul în lei, se arată într-un comunicat al instituţiei bancare.
'Până în noiembrie nu mai avem dobândă' este mesajul central al promoţiei BT destinată celor care solicită un card MasterCard Forte până în data de 30 septembrie. Astfel, primul rulaj trebuie efectuat, cel mai devreme, în intervalul 1- 25 noiembrie, pentru sumele angajate la sfârşitul lunii octombrie.
MasterCard Forte de la Banca Transilvania are o perioadă de graţie de până la 55 de zile, valabilă pentru toate tranzacţiile efectuate cu aceste carduri, atât pentru plăţi la comercianţi, cât şi pentru retrageri de numerar de la bancomat. Comisionul este zero pentru toate plăţile făcute cu MasterCard Forte, în ţară sau în străinătate.
Cu ajutorul cardului BT MasterCard Forte pot fi achitate şi facturile de utilităţi, direct de la bancomat, pentru furnizorii cu care banca are încheiate convenţii, iar comisionul este zero. În plus, primirea extrasului de cont este gratuită, prin e-mail sau prin serviciul de Internet Banking BT 24.
În cazul unei persoane care solicită, în perioada campaniei, un MasterCard Forte de la Banca Transilvania, la un credit în valoare de 10.000 de lei, acordat pe o perioadă de 2 ani, având dobânda fixă de 24 la sută pe an, dobânda anuală efectivă (DAE) este de 26,49 la sută pe an. DAE a fost calculat în ipoteza în care clientul retrage integral linia de credit de 10.000 lei, de la bancomatul Băncii Transilvania, după acordare, iar ulterior plăteşte lunar dobânda pentru întreg creditul angajat. Costul total al creditului, în exemplul menţionat, este în valoare de 4.770 lei, rezultat prin însumarea dobânzii totale cu costurile de utilizare a cardului de credit, ca instrument de plată.
'Cardul de credit Mastercard Forte este unul din cele mai solicitate produse de acest tip datorită costurilor rezonabile, condiţiilor transparente, dar şi convenienţei, reprezentând pentru foarte multi clienţi o alternativă viabilă la un credit de consum. Campania iniţiată se adaugă celor destinate creditelor pentru persoane fizice şi derulate de Banca Transilvania în acest an, pe mai multe categorii de produse. Acum a venit rândul cardurilor de credit, un segment important în portofoliul de carduri al băncii noastre. Ne-am propus astfel ca în acest an să atingem 1.800.000 de carduri în total, din care cel puţin 170.000 vor fi carduri de credit. Ne focusăm în continuare atât pe vânzarea activă a cardurilor de credit, cât şi pe creşterea utilizării acestora la comercianţi', a declarat directorul executiv Retail Banking la BT, Gabriela Nistor.
Banca Transilvania are, pe piaţa cardurilor din România, o cotă de 14 la sută, cu 1,7 milioane de carduri emise.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: credit
carduri
dobanda
transilvania
forte
banca
mastercard
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter