Farmec intenţionează să intre pe piaţa chineză şi în ţările est europene
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 2 August 2010
Compania Farmec intenţionează să exporte produse din gamele Gerovital şi Aslavital în China şi în Europa de Est, a declarat, vineri, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Mircea Turdean, reprezentant al Românei la Expoziţia Mondială Expo Shanghai 2010.
'Exportăm produse de înfrumuseţare în 60 de ţări. Intenţionăm să intrăm pe piaţa chineză, iar în acest sens suntem interesaţi de unul sau mai mulţi distribuitori. Produsele pe care dorim să le comercializăm sunt cele din gamele Gerovital şi Aslavital', a afirmat Mircea Turdean.
Acesta a adăugat că momentan nu a fost conturată o strategie pentru lansarea produselor Farmec pe piaţa chineză.
Farmec este exportator în Japonia de peste 40 de ani, valoarea exporturilor în acest stat ridicându-se la 700.000 de dolari pe an.
Reprezentantul Farmec a estimat că în anul 2010 compania va realiza o creştere de afaceri de 5 - 6 la sută comparativ cu anul 2009, când cifra de afaceri a fost de 23 milioane euro.
'Anul 2010 depinde de criza economică. Vom păstra o creştere de 5 - 6 la sută a cifrei de afaceri, însă vin luni dezastruoase din punct de vedere economic şi este posibil ca acest lucru să ne încurce. Pe noi ne va ajuta infrastructura, faptul că avem 11 puncte de lucru şi proprii distribuitori', a adăugat Turdean.
La Expo Shanghai 2010 au participat aproximativ 20 de firme din România, printre care Libra, Dutch Marine, Trading Design, Vinexport, Den Braven, Lasselsburger, Fast, Mirglass, Bowling Function, Vetro Design, Maxim Holding, Clasor Consult. Acestea au participat prin intemediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Participarea firmelor româneşti la Expo Shanghai 2010 a constat în prezenţa unui reprezentat al acestora în cadrul evenimentului, pentru realizarea unui dialog cu posibili parteneri chinezi.
Expoziţia mondială Shanghai 2010 (1 mai - 30 octombrie 2010) găzduieşte participarea unui număr-record de 189 naţiuni şi 57 de organizaţii internaţionale şi se estimează că va fi vizitată de peste 70 de milioane de persoane.
În cadrul expoziţiei, România dispune de un spaţiu de 2.000 mp, aflat în Zona C - Zona Europa, America, Africa, ţările vecine fiind Croaţia, Austria, Luxemburg şi Olanda.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: chineza
piata
farmec
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter