MFP organizează o licitaţie de titluri de stat de 800 de milioane de lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 9 August 2010
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează luni o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount cu maturitate la şase ani, în valoare de 800 milioane lei, potrivit calendarului de emisiuni de titluri de stat publicat de MFP.
La cea mai recentă licitaţie, de joi, MFP a respins în totalitate ofertele de cumpărare depuse de băncile comerciale pentru o emisiune de obligaţiuni benchmark cu scadenţa la trei ani. Emisiunea de titluri de stat a fost în valoare totală de 300 de milioane de lei, iar MFP a considerat inacceptabil nivelul dobânzii solicitat de bănci.
Ministerul Finanţelor Publice vrea să atragă în luna august 4,6 miliarde de lei (peste un miliard de euro) prin şapte emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat.
La finele lui iulie, pentru prima dată în acest an, MFP a vândut titluri de stat în euro, în valoare de 1,2 miliarde de euro, de trei ori mai mult comparativ cu valoarea programată, de 400 de milioane de euro.
În primele şapte luni din 2010, MFP a împrumutat de pe piaţa internă peste 22 miliarde de lei, după ce, în 2009, a atras aproape 65 de miliarde de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: milioane
mfp
titluri
licitatie
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter