Cinci bănci vor vinde o parte din acţiunile Erste pe care le deţin
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 11 August 2010
Cinci bănci de economii au primit la data de 9 august aprobarea Comitetului Executiv şi Consiliului de Supraveghere ale Erste Group de a înstrăina o parte din acţiunile Erste Group pe care le deţin, totalizând 3.437.128 acţiuni (0,9 la sută din capitalul social emis), se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Acţiuni Erste Group Bank AG sunt la purtător, cu drept de vot, fără valoare nominală (acţiuni obişnuite) şi vor fi vândute prin intermediul bursei în perioada 16 august 2010-11 noiembrie 2011. Preţul per acţiune va fi cel cotat la momentul vânzării pe piaţa bursieră relevantă, dar nu mai puţin de 2 euro.
În urma introducerii Noului Haftungsverbund în 2009, setul de acorduri care reglementează, în calitate de succesor al Haftungsverbund, cooperarea tuturor celor 52 de bănci de economii austriece, constituie cadrul legal pentru consolidarea tuturor băncilor de economii în situaţiile financiare ale Erste Group, conform secţiunii 59 din Legea Bancară Austriacă (BWG).
De asemenea, şapte bănci de economii la care Erste Group Bank AG deţine cel puţin 20 la sută din capitalul social sunt considerate în momentul de faţă companii asociate în sensul secţiunilor 228 şi 224 din Codul Comercial Austriac (UGB).
Ca atare, acţiunile Erste Group deţinute de aceste bănci de economii sunt considerate acţiuni de trezorerie în sensul secţiunii 65 din Legea Societăţilor Comerciale pe Acţiuni (AktG). Ca urmare, tranzacţionarea acţiunilor Erste Group de către aceste şapte bănci de economii face în prezent obiectul unor cerinţe îmbunătăţite de aprobare şi informare.
Conform acestor cerinţe, la data de 9 august 2010, cinci dintre aceste şapte bănci de economii au primit aprobarea din partea Comitetului Executiv şi Consiliului de Supraveghere ale Erste Group pentru a înstrăina o parte din acţiunile Erste Group pe care le deţin.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: erste
banci
group
actiuni
economii
detin
cinci
parte
actiunile
euro
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter