UE: 700.000 de euro pentru o campanie de informare privind POS-Transporturi
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 August 2010
Uniunea Europeană finanţează cu 700.000 de euro o campanie de informare la nivel naţional, care vizează beneficiile Programului Operaţional Sectorial - Transporturi, potrivit unui comunicat al companiilor Mercury360 Communications şi Grapefruit.
Cele două companii au câştigat licitaţia Asistenţă Tehnică (Cod: POST/2009/4/2/002), proiectul 'Asistenţă Tehnică pentru realizarea unei campanii de informare publică la nivel naţional privind Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 - 2013'.
Licitaţia a fost organizată în luna iunie 2010, prin licitaţie publică, în urma unui anunţ de participare lansat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Sub sloganul 'Mobilitate în România. Conexiuni cu Europa', TRANS - Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 - beneficiază de o primă campanie de informare ce se desfăşoară la nivel naţional, pe durata a 12 luni şi are o valoare de peste 700.000 euro
Desfăşurată în concordanţă cu Decizia Comisiei Europene nr.3469/2007 şi structurată în mai multe etape, campania de informare pentru TRANS a debutat pe 16 august cu o campanie media ce cuprinde spot TV, spot radio, machete de presă, outdoor şi online.
Alături de media, activităţile programate a se desfăşura în decursul acestui an mai cuprind: dezvoltarea unui website dedicat programului, realizarea unor cercetări calitative şi cantitative privind nivelul actual de cunoştinţe despre fondurile structurale, mai ales în domeniul transporturilor, cât şi aşteptările publicului-ţintă (potenţialii beneficiari şi publicul larg), realizarea de materiale informative şi promoţionale şi o serie de activităţi de PR.
Prin această campanie se urmăreşte oferirea de informaţii corecte şi complete tuturor beneficiarilor acestui program, precum şi publicului larg, cetăţeni români şi ai UE, cu privire la oportunităţile de finanţare prin intermediul TRANS. Fiind şi prima campanie de informare pentru acest program, se doreşte ca aceasta să aducă o contribuţie importantă la creşterea gradului de cunoaştere a eforturilor pe care Comisia Europeană şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii le realizează pentru absorbţia fondurilor europene pe acest sector prin aducerea la standarde moderne a infrastructurii de transport în scopul creşterii mobilităţii şi accesibilităţii în teritoriul României.
Autoritatea contractantă a proiectului este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, autoritatea de implementare este Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport 2007 - 2013 - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar beneficiarul contractului este Direcţia de Programare a Ministerului.
În cadrul acestui proiect, agenţiile Mercury360 şi Grapefruit semnează identitatea vizuală (nume, logo, slogan) şi strategia de brand pentru POS Transport, conceptul şi implementarea campaniei de informare.
TRANS este un instrument strategic elaborat pe baza obiectivelor Cadrului Naţional Strategic de Referinţă care stabileşte priorităţile, obiectivele si alocarea financiară pentru dezvoltarea sectorului de transporturi din România cu ajutor comunitar, în perioada 2007 - 2013.
Printre obiectivele specifice ale TRANS se numără: modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T, modernizarea reţelelor naţionale de transport, promovarea transportului feroviar, naval şi intermodal şi sprijinirea dezvoltarii transportului durabil.
Programul Operaţional Sectorial 'Transport' este structurat pe patru axe prioritare, ce cuprind domeniile de intervenţie în cadrul cărora se pot finanţa proiecte de transpor, bugetul total fiind de aproximativ 5,7 miliarde euro din care 4,57 miliarde euro din Fondul de Coeziune şi Fondul European de Dezvoltare Regională şi 1,09 miliarde euro de la bugetul de stat.
Principalii beneficiari ai Programului Operaţional Sectorial 'Transport' sunt: sunt administraţiile naţionale ale infrastructurilor de transport feroviare, rutiere şi navale, şi administraţiile naţionale şi regionale ale infrastructurii aeroportuare. Mai multe detalii despre TRANS pot fi găsite pe www.ampost.ro
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: transport
sectorial
transporturilor
infrastructurii
trans
operational
transporturi
campanie
euro
informare
privind
pos
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter