Metrorex alocă 2,3 milioane lei pentru consultanţă la achiziţia a 37 de trenuri
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 August 2010
Metrorex va plăti circa 2,34 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de consultanţă pentru achiziţionarea a 37 de trenuri noi pentru Magistrala 3 Drumul Taberei - Universitate, potrivit unui anunţ al Metrorex.
Din cele 37 de trenuri, 21 vor deservi Magistrala 5 Drumul Taberei-Universitate, în timp ce 16 garnituri vor fi utilizate pe magistralele de metrou existente.
Fondurile sunt alocate din surse de finanţare externe, iar ofertele pot fi depuse până la data de 28 septembrie, dată la care va avea loc şi licitaţia de atribuire.
Companiile interesate vor fi selectate în baza mai multor criterii, cel mai important fiind preţul cel mai redus. Ofertanţii vor depune o garanţie de participare de 25.000 de lei sau echivalentul în euro garanţia de buna execuţie de şase la sută din preţul fără TVA al contractului.
Firma câştigătoare are la dispoziţie 61 de luni pentru a finaliza contractul.
Constructorul tronsonului de metrou Universitate - Drumul Taberei va fi selectat în septembrie, iar prima tranşă din împrumutul BEI pentru acest proiect, aprobat de Senat, ar putea fi trasă încă din acest an.
România va împrumuta de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) suma de 395 de milioane de euro în vederea extinderii reţelei de metrou în zona Drumul Taberei din Capitală.
Contractul între BEI şi România a fost semnat în 12 noiembrie 2009, perioada de rambursare a împrumutului fiind de până la 25 de ani.
Pentru licitaţia organizată de Metrorex de construcţie a tronsonului Eroilor (Universitate) - Drumul Taberei au depus oferte 19 consorţii, 18 oferte pentru lucrările de la Eroilor la staţia Romancierilor, cu o valoare de 920 milioane lei, alte 18 consorţii depunând oferte pentru tronsonul Romancierilor - Valea Ialomiţei, lucrările urmând să includă o staţie şi un depou, în mare parte fiind lucrări de suprafaţă estimate la 246 milioane lei.
Lucrările ar trebui finalizate în maximum 30 de luni de la începutul construcţiei, printre firmele care au depus miercuri oferte fiind mari constructori europeni precum Astaldi, Aktor, Vinci, Alpine, Strabag, Max Bogl, dar şi companii din Rusia, Ucraina şi, pentru prima dată, compania chineză China Railway.
Vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Matthias Kollatz-Ahnen, a declarat la semnarea contractului că acesta este al patrulea împrumut pe care BEI îl asigură pentru dezvoltarea metroului bucureştean. Reprezentanţii băncii şi-au arătat disponibilitatea de a mări împrumutul până la 500 sau chiar 700 milioane euro, cu condiţia ca partea română să aibă capacitatea de a cheltui aceste sume.
Valoarea totală a împrumuturilor de la BEI către România după anii '90 a ajuns la şapte miliarde de euro.
Proiectul, ce vizează construirea unei magistralei de metrou de 9 kilometri între Drumul Taberei şi Universitate şi Drumul Taberei - Pantelimon, ar urma să fie finalizat în 2015. Proiectul include 14 staţii şi cumpărarea de 37 de trenuri noi de metrou pentru dotarea magistralei V şi înlocuirea trenurilor de metrou cu durată depăşită. Un număr de 21 dintre aceste noi garnituri vor circula pe viitoarea rută de metrou.
Suma necesară pentru acest proiect este de 883 de milioane de euro, din care finanţarea directă de la bugetul de stat se ridică la 488 de milioane de euro.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: universitate
metrou
euro
taberei
drumul
trenuri
metrorex
milioane
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter