Metrorex alocă 36 milioane lei pentru studii la Magistrala 4
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 1 Septembrie 2010
Metrorex va aloca 36,61 milioane lei pentru studii de prefezabilitate şi fezabilitate la Magistrala 4 de metrou Gara de Nord - Progresul, potrivit unui anunţ al Regiei.
Valoarea estimată este de 36,61 milioane lei, fără TVA, iar procedurile de atribuire vor începe pe 1 noiembrie 2010 şi se vor finaliza în iulie 2011.
Metrorex a anunţat marţi că metroul bucureştean va avea două noi staţii de metrou, în prima parte a anului 2011 urmând să fie puse în funcţiune staţiile Pajura şi Parc Bazilescu.
Metroul bucureştean a împlinit pe 19 noiembrie 2009 30 de ani de la darea în folosinţă a primului tronson, Semănătoarea - Timpuri Noi, la ora actuală circa 650.000 de călători utilizând zilnic acest mijloc de transport.
Reţeaua de metrou din Capitală are o lungime totală de 67 de kilometri, structurată pe patru magistrale, 49 de staţii şi trei depouri.
Deşi acoperă doar 3,7 la sută din lungimea întregii reţele de transport public a Capitalei, metroul preia, în medie, între 20 şi 25 la sută din volumul total de călători care utilizează mijloacele de transport în comun.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: metrorex
milioane
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter