MCSI: Fonduri structurale de 490 de milioane de lei, atrase în perioada 2009-2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 1 Septembrie 2010
O sumă de 661,7 de milioane lei, din care peste 490 milioane lei nerambursabili, a fost atrasă de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) în 2009 şi 2010 pentru finanţarea unui număr de 204 proiecte, informează un comunicat remis miercuri Agerpres de către MCSI.
Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI) din cadrul MCSI a finanţat din fonduri europene, în perioada 2009-2010, un număr de 204 proiecte, în valoare de 661,7 milioane lei.
În perioada 2007-2013, MCSI gestionează fonduri de 1,9 miliarde de lei, din care 1,6 miliarde de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi 358 milioane de lei contribuţia naţională publică pentru sectoarele public şi privat.
Dintre acestea, pentru sprijinirea accesului la broadband şi la servicii conexe, au fost contractate 122 de proiecte în valoare totală de 8,68 milioane lei, MCSI urmând să lanseze un nou apel de proiecte în perioada imediat următoare, pentru Operaţiunea 3.1.1.Pentru susţinerea implementării de soluţii e-guvernare (inclusiv e-administraţie) şi asigurarea conexiunii la broadband acolo unde este necesar, au fost depuse la MCSI un număr de 337 de proiecte cu o valoare totală de 1.854,6 milioane lei. În cadrul primului apel de proiecte au fost semnate un număr de 15 proiecte în valoare de 180,6 milioane lei, iar în etapa a doua a apelului de proiecte au fost evaluate un număr de 201 proiecte, în valoare de 1.951,4 milioane lei, urmând a fi selecţionate proiectele ce vor fi contractate. 11 proiecte, în valoare totală de 55,26 de milioane de lei au fost aprobate spre finanţare dintr-un total de 37 depuse pentru implementarea de sisteme de tehnologia informaţiei şi comunicare (TIC) în scopul creşterii interoperabilităţii sistemelor informatice.
Cu ocazia lansării primului apel în cadrul Operaţiunii 3.2.3 - 'Susţinerea implementării de aplicaţii de e-Learning', au fost contractate şi aprobate un număr de 11 proiecte în valoare totală de 127,8 milioane lei. Al doilea apel, aflat în faza de evaluare, a inclus 134 de proiecte, în valoare totală de 924,88 milioane lei, precizează MCSI.
Pentru suportul dedicat implementării sistemelor informatice integrate şi a altor aplicaţii electronice pentru managementul afacerilor au fost contractate 15 proiecte, suma totală a acestora fiind de 8,28 milioane de lei.
Pentru Operaţiunea 3.3.2 - 'Suport pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii electronice pentru afaceri', au fost depuse 29 de proiecte în valoare totală de 18,7 milioane lei. Dintre acestea au fost semnate 11 proiecte în valoare totală de 8,32 milioane lei.
Miniştrii Cabinetului Boc trebuie să prezinte, în şedinţa de Guvern de miercuri, o analiză privind absorbţia fondurilor europene pentru perioada iulie - august 2010.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: proiecte
milioane
valoare
totala
numar
perioada
fonduri
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter