MTI va lansa licitaţii cu finanţare europeană de 3,14 miliarde de euro
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 2 Septembrie 2010
Ministerul Transporturilor va lansa până la sfârşitul anului licitaţii cu finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional Transporturi, în valoare de 3,14 miliarde de euro, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, într-o conferinţă de presă.
'Până la sfârşitul lui 2010, vom avea licitaţii lansate cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial, în valoare de 3,14 miliarde euro, iar din martie 2011 vor începe efectiv lucrările la majoritatea acestor proiecte, indiferent cine va fi ministru', a spus şeful de la Transporturi.
Acesta a precizat că până în prezent au fost atrase efectiv la minister fonduri europene în valoare de 41 de milioane de euro, alte 60 de milioane de euro urmând să vină în zilele următoare de la Uniunea Europeană.
'Sunt convins că la anul, pe vremea aceasta, Ministerul Transporturilor va fi pe primul loc ca fonduri europene atrase efectiv, iar noi nu avem prefinanţare ca în cazul altor programe şi procedurile durează circa 1 - 1,5 ani până la adjudecare. Totodată, noi avem doar 60-70 de proiecte, care însumează peste şase miliarde de euro, pentru că sunt proiecte cu valoare mare', a spus ministrul Transporturilor.
Printre contractele ce vor fi semnate în următoarea perioadă se numără, potrivit ministrului: Autostrada Nădlac - Arad - 188 milioane euro, Autostrada Timişoara - Lugoj - 338 milioane euro, Orăştie - Sibiu - 770 milioane de euro, Calea Ferată Curtici - Arad - 397 milioane de euro, Calea Ferată Sighişoara - Coşlariu - 815 milioane de euro, precum şi unele centuri ocolitoare, care vor costa circa 50 de milioane de euro.
Berceanu a precizat că până în 2015 ministerul trebuie să atragă cele peste 6,7 miliarde de euro, iar MTI va contracta în următoarea perioadă circa 90 la sută din aceste proiecte.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
milioane
miliarde
europeana
licitatii
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter