Jeffrey Franks: Remanierea nu va afecta eliberarea următoarei tranşe de împrumut
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 6 Septembrie 2010
Remanierea Guvernului nu va afecta împrumutul acordat României de către Fondul Monetar Internaţional şi nici eliberarea următoarei tranşe sau costurile de finanţare externă a României, a declarat sâmbătă şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, la aniversarea a 130 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României.
'Am auzit despre remaniere, dar asta nu va afecta împrumutul acordat României şi nici eliberarea viitoarei tranşe. De asemenea, nu vor fi afectate costurile de finanţare externă a României', a spus Franks.
Întrebat despre un viitor împrumut, Franks a afirmat că 'sunt informat despre această intenţie, însă este prematur să discutăm despre acest subiect'.
Programul de asistenţă financiară a României, în valoare totală de peste 20 de miliarde de euro, este susţinut de FMI (13,6 miliarde de euro), Comisia Europeană (cinci miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) şi alţi finanţatori internaţionali.
Până în prezent, România a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.
La finele lunii septembrie, în boardul FMI vor avea loc discuţii asupra finalizării raportului de evaluare a României, iar în octombrie va veni la Bucureşti misiunea FMI pentru revizuirea programului de asistenţă financiară.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: fmi
miliarde
euro
franks
romaniei
afecta
eliberarea
transe
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter