Ordonanţa privind contractele de credit pentru consumatori, adoptată în Senat
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 8 Septembrie 2010
Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu cvasiunanimitate de voturi, înregistrând o singură abţinere.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PDL Iulian Urban a avertizat că, deşi ordonanţa este în vigoare de câteva luni, sistemul bancar din România ignoră aplicarea dispoziţiilor acesteia.
'Ştiu că la ANPC curg în valuri plângeri, reclamaţii şi sesizări ale clienţilor băncilor, care vin şi spun că acestea refuză să pună în aplicare dispoziţiile acestei ordonanţe. Ca urmare, fac un apel la conducerea ANPC, solicitând ca orice bancă ce nu pune în aplicare OUG 50 să nu fie sancţionată cu amendă contravenţională, pe care, apoi, armatele de avocaţi o vor contesta. Nu. Mergeţi direct cu sancţionarea cea mai drastică, mergeţi direct pe suspendarea activităţii de creditare', a spus Urban.
Într-un comunicat remis, ulterior, AGERPRES, senatorii Alianţei PSD+PC subliniază că poziţia PSD 'nu reprezintă o concesie făcută Guvernului, ci adoptarea responsabilă a unei măsuri cu caracter social menite să legifereze un raport echitabil între consumator şi creditor, care va asigura un cadru unitar de reglementare a contractelor de credit pentru consumatori'.
'La adoptarea deciziei grupului PSD, un rol important l-a avut şi dialogul cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai zecilor de cetăţeni ce ni s-au adresat şi al căror demers a fost sintetizat astfel: 'este pentru prima dată când clienţii băncilor din România au şansa de a fi trataţi cu respect, ca parteneri ai unui contract de credit încheiat cu o bancă. Este şansa noastră să putem avea dobânzi decente, similare cu cele din alte ţări din Uniunea Europeană şi nu aberant de mari, calculate după bunul plac al creditorilor', se arată în comunicatul citat.
Potrivit ordonanţei, băncile au obligaţia de a-i informa pe consumatori despre condiţiile precontractoare, prin intermediul unui formular standardizat, şi de a evalua bonitatea consumatorilor pentru a evita supraîndatorarea, iar consumatorul are dreptul de a rambursa anticipat creditul, de a se retrage din contractul de credit fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice.
Senatul este prima Cameră sesizată în privinţa acestui act normativ.
Ordonanţa 50/2010 transpune în legislaţia română o directivă europeană, printre cele mai cunoscute şi controversate prevederi ale sale fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: consumatori
credit
ordonanta
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter