Transelectrica a rectificat în creştere de trei ori profitul bugetat pentru 2010
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Septembrie 2010
Compania Naţională de Transport Energie Electrică Transelectrica a rectificat în creştere de aproape trei ori profitul net bugetat pentru anul 2010, de la 4,4 la 13 milioane lei, potrivit unui raport al companiei publicat joi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Bugetul rectificat, aprobat prin hotărârea de guvern 787/2010, prevede un profit brut de 20,5 milioane lei faţă de 10,5 milioane lei iniţial, venituri totale de 2,74 miliarde lei, la fel ca în proiecţia iniţială, şi cheltuieli totale de 2,719 miliarde lei, în scădere cu 10 milioane lei faţă de proiecţia iniţială de 2,729 miliarde lei.
Transelectrica a încheiat prima jumătate a anului 2010 cu pierderi nete în valoare de 58,16 milioane lei, faţă de un profit net de 8,98 milioane lei în primul semestru din 2009.
Cifra de afaceri netă a Transelectrica a scăzut în primul semestru din 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 1,245 miliarde lei, la 1,222 miliarde lei.
Veniturile totale ale companiei s-au ridicat la 1,277 miliarde lei în prima jumătate a acestui an, iar cheltuielile totale la 1,335 miliarde lei.
Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport, formată din 79 de staţii electrice de transformare, cu o capacitate de 35.506 MVA, şi peste 9.028 kilometri de linii electrice aeriene de 110 kV, 220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: miliarde
transelectrica
milioane
rectificat
bvb
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter