INS: Rata medie a inflaţiei în primele opt luni - 0,7 la sută
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Septembrie 2010
Rata medie lunară a inflaţiei, în primele opt luni ale acestui an, a fost de 0,7 la sută, în august rata anuală a inflaţiei atingând un nivel de 7,58 la sută, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Faţă de luna iulie, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,23 la sută.
Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (septembrie 2009 - august 2010) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2008 - august 2009) determinată pe baza IPC cât şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de cinci la sută.
Preţurile mărfurilor alimentare şi tarifele serviciilor au crescut în august 2010 cu 0,4 la sută faţă de luna precedentă, iar preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile.
Raportat la perioada similară din 2009, în august 2010 mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,79 la sută, mărfurile nealimentare cu 11,25 la sută, iar serviciile cu 6,24 la sută.
Un sondaj al Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România /AAFBR/, dat joi publicităţii, estima că rata lunară a inflaţiei, în august, s-a situat probabil la 0,4 la sută (estimările variază între 0,2 şi 0,9 la sută), în timp ce rata anuală a fost de de 7,7 la sută (estimările variază între 7 şi 8,3 la sută). Pentru finele anului 2010, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 7,9 la sută (estimările variază între 6,6 şi 8,5 la sută).
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: inflatiei
medie
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter