Euro, în scădere pentru a treia zi la rând, după primele tranzacţii futures la Sibex
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 10 Septembrie 2010
Debutul ultimei şedinţe a săptămânii a indicat uşoare corecţii pe piaţa Sibex, după ce în şedinţa anterioară s-au înregistrat creşteri pe segmentul SIF şi pe cel al indicilor, informează Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS).
Pe segmentul derivatelor valutare, moneda unică a continuat să scadă faţă de leu, conturându-se a treia zi consecutivă în care moneda naţională se întăreşte.
Leul câştiga, după primele tranzacţii, 0,22 la sută pe scadenţa septembrie 2010 şi 0,33 la sută pe scadenţa decembrie 2010.Derivatul pe acţiunile SIF 5 Oltenia cu simbolul DESIF 5 a intrat în vizorul participanţilor pe scadenţele septembrie şi decembrie pentru care corecţiile se situau sub unu la sută. Derivatul pe indicele Dow Jones Industrial Average se situa, de asemenea, pe minus, pierzând până la 26 de puncte pe scadenţa septembrie, evoluţia sa fiind, după primele 15 minute ale sesiunii, una decorelată faţă de direcţia pozitivă de joi de pe Wall-Street.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: primele
euro
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter