Primul magazin 'pop-up' din România, deschis pe Calea Victoriei pentru 30 de zile
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 13 Septembrie 2010
Primul magazin de tip 'pop-up' din România a fost deschis în Capitală de Henkel, pentru o perioadă de 30 de zile, se arată într-un comunicat al companiei imobiliare King Sturge.
'Magazinele de tip pop-up sunt magazine care se deschid pe o perioadă limitată, de la o zi până la 30 de zile, de către retaileri sau non-retaileri. Avantajele acestui tip de magazin sunt efectul de «buzz», crearea sentimentului de «nou», de exclusivitate şi elementul supriză caracteristice unei promoţii. De obicei un pop-up store este mai puţin costisitor decât o reclamă la televiziune, iar efectul este acelaşi', a spus Carmen Ravon, consultant în cadrul King Sturge.
Conceptul a apărut în anul 2003 şi este foarte cunoscut în oraşe ca New York, Tokio, Londra, Shanghai, Paris, Berlin, Stockholm şi Los Angeles, prezentând concepte noi, ediţii limitate sau lansând designeri şi colecţii.
'Deschiderea unui magazin pop-up este un lucru dificil atât pentru chiriaşi cât şi pentru proprietari, problemele evidente fiind alegerea locaţiei care conferă vizibilitate maximă şi amenajarea spaţiului, care trebuie să fie predat astfel încât să permită începerea imediată a activităţii. Calea Victoriei, asemeni altor artere importante din Bucureşti, a avut parte de multe schimbări de chiriaşi în ultimii doi ani, zona dinspre Piaţa Victoriei fiind ocupată preponderent de magazine cu profil alimentar, iar zona dinspre Regina Elisabeta de importatori de ceasuri şi bijuterii. Situaţia economică din ultimii doi ani a determinat mulţi proprietari să dea dovadă de mai multă flexibilitate în faţa noilor nevoi ale pieţei, iar acest tip de retail ar putea fi o soluţie ingenioasă pentru spaţiile rămase vacante în zonele de high-street' a declarat Carmen Ravon, consultantul King Sturge.
Magazinul din Calea Victoriei - Syoss Hair Academy - este lansat de compania Henkel.
King Sturge, cu sediul în Londra, este în prezent una din primele 10 companii de consultanţă din Europa (42 de sedii în 14 ţări), având o reţea cuprinzătoare de peste 215 de birouri independente şi asociate în 47 de ţări, incluzând Europa Continentală, Asia Pacific şi America de Nord.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: victoriei
calea
magazin
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter