Finanţare europeană de peste 12 milioane lei pentru dezvoltarea economiei sociale în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 16 Septembrie 2010
Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (POSDRU), cofinanţează cu peste 12 milioane lei proiectul internaţional 'Prometeus' de promovare a economiei sociale în România prin cercetare, educaţie şi formare profesională la standarde europene.
'Valoarea totală a proiectului este de circa 16,3 milioane lei, bugetul naţional contribuind cu 2,55 milioane lei, iar cei cinci parteneri - cu 1,56 milioane lei, împreună', a declarat, pentru AGERPRES, Ancuţa Vameşu, coordonatorul proiectului.
Beneficiarul proiectului este Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, iar partenerii sunt Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, Centrul Naţional de Statistică şi Institutul EURISCE al Universităţii Trento (Italia).
'Economia socială se referă la formele economice asociative, cum ar fi cooperativele, societăţile de ajutor reciproc, asociaţiile non-profit, fundaţiile şi întreprinderile sociale, al căror scop nu este realizarea de profit pentru investitori, ci oferirea de produse şi servicii în beneficiul comunităţii. În România, economia socială este un sector activ, dar invizibil. Numai sectorul neguvernamental furniza, la nivelul anului 2007, circa 100.000 de locuri de muncă, mai mult decât decât intermedierile financiare (97.000 de salariaţi) sau industria extractivă (84.000 de salariaţi)', a spus Ancuţa Vameşu.
Aceasta a arătat că, în multe din vechile state membre UE, forţa de muncă angajată în economia socială este de 2-3 la sută, faţă de circa 0,9 la sută în România.
'Noi credem că, pentru mediul rural, dar nu numai, asociaţiile de agricultori, cooperativele şi ONG-urile care furnizează servicii sociale de ocupare a forţei de muncă deţin un important potenţial de creştere ca angajatori şi furnizori de servicii, oferind o posibilă soluţie la actuala criză economică din România, prin generarea de noi locuri de muncă', a spus coordonatoarea proiectului Prometeus.
Referindu-se apoi la obiectivele proiectului, Ancuţa Vameşu a menţionat dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi aplicate în domeniul economiei sociale în România, alinierea acestui domeniu la standardele europene şi internaţionale, creşterea vizibilităţii întreprinderilor sociale şi a sprijinului public necesar dezvoltării acestora.
'Cadrul legislativ actual permite existenţa şi funcţionarea formelor asociative, dar nu le încurajează, prin facilităţi şi acces la resurse minime şi la sprijinul autorităţilor locale, să se dezvolte pentru a avea o pondere semnificativă, similară celei din UE. Concret, aşteptăm programe de susţinere pe domenii specifice de activitate - de la Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă etc. În ceea ce ne priveşte, în cadrul proiectului, pe la jumătatea anului viitor, vom fi în măsură să prezentăm decidenţilor propuneri concrete de modificare a cadrului legal, în baza unei analize comparative cu legislaţia europeană şi al unei cercetări pe teren care va inventaria formele asociative existente şi dificultăţile cu care acestea se confruntă', a adăugat Ancuţa Vameşu.
Miercuri, la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, profesorul Carlo Borzaga, preşedintele EURISCE al Universităţii Trento (Italia), a susţinut o prelegere cu tema 'Economia socială, o opţiune strategică pentru combaterea excluziunii şi dezvoltare economică'. Cu acest prilej au fost prezentate iniţiative şi rezultate în economia socială din România, fiind totodată lansat proiectul 'Prometeus'. Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2010 - august 2013.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
proiectului
sociala
sociale
dezvoltarea
economiei
milioane
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter