Noua Lege a Concurenţei introduce ideea de angajament făcut la fuziuni
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Septembrie 2010
Noua Lege a Concurenţei aduce mai multă flexibilitate în cazul fuziunilor şi prevede sancţiuni minime ce pornesc de la 0,5 la sută din cifra de afaceri a unei companii, a declarat, sâmbătă, în cadrul unui seminar de specialitate, organizat la Sinaia, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei (CC).
'Legislaţia secundară privind Legea Concurenţei va fi gata până în luna septembrie. Am încercat să limităm procesele. Sunt două lucruri noi prevăzute aici: nu poate fi atacată deschiderea de investigaţie în instanţă şi introducerea unei cauţiuni din sancţiune. Abia după ce s-a dat decizia finală şi amenda, poate fi atacată investigaţia. Am introdus o cauţiune din sancţiune. Contestatarul trebuie să plătească o cauţiune de minim 30 la sută din amenda aplicată. În plus, sancţiunea minimă va fi de 0,5 la sută din cifra de afaceri. Legea introduce mai multă flexibilitate la fuziuni şi o nouă metodologie de evaluare economică', a explicat Chiriţoiu.
Acesta a adăugat că tot în cadru legislativ al Concurenţei, s-a implementat ideea de angajamente făcute la fuziuni şi la finalizarea unei investigaţii.
'Am introdus angajamente făcute la fuziuni, la finalizarea unei investigaţii. Ne-am gândit să acceptăm angajamente la finalizarea unei fuziuni, fără a aplica sancţiuni', a precizat şeful CC.
În data de 5 septembrie instituţia care monitoiruzează mediul concurenţial din România a anunţat că Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Concurenţei a intrat, de la acea dată, în vigoare.
Actul normativ îmbunătăţeşte cadrul procedural existent, adaptând normele şi procedurile naţionale cu prevederile comunitare în domeniul concurenţei.
Totodată, Ordonanţa prevede, printre altele, că o decizie a CC poate fi suspendată de către Curtea de Apel Bucureşti doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 30 la sută din amenda stabilită prin decizia atacată, ceea ce va urgenta soluţionarea proceselor ce au ca obiect contestarea sancţiunilor aplicate de către autoritatea de concurenţă.
De asemenea, conform noilor reglementări, Consiliul poate sancţiona cu amendă între 5.000 lei şi 40.000 lei autorităţile publice centrale şi locale pentru nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate sau furnizarea de informaţii inexacte, incomplete. Legislaţia de până acum permitea instituţiei să amendeze doar agenţii economici.
Actul normativ prevede că recunoaşterea săvârşirii unei fapte anticoncurenţiale de către un agent economic reprezintă circumstanţă atenuantă care va conduce la diminuarea amenzii cu un procent cuprins între 10 şi 25 la sută din nivelul de bază.
În acelaşi timp, persoanele fizice care participă cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant la organizarea unui cartel pot fi sancţionate şi cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, similară aceleia de care s-a folosit pentru încălcarea legii. Această prevedere vine în completarea celei care permitea pedepsirea persoanelor fizice cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
De acum înainte, la solicitarea Comisiei Europene sau a altor autorităţi naţionale de concurenţă, inspectorii CC vor putea realiza, pe teritoriul naţional, inspecţii inopinate pentru aceste autorităţi.
Ordonanţa prevede posibilitatea notificării intenţiei de a realiza o concentrare economică (preluarea unei companii sau fuziune), până în prezent autoritatea de concurenţă fiind notificată doar după semnarea actului de realizare a operaţiunii. În acelaşi timp, au fost îmbunătăţită procedura simplificată de notificare a concentrărilor economice ceea ce va facilita analiza cu celeritate a acestor operaţiuni.
Ordonanţa de Urgenţă nr 75/2010 pentru modificarea şi completarea Legii Concurenţei a fost aprobată în sedinţa de Guvern din 30 iunie şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 2010.
Consiliul Concurenţei organizează, sâmbătă, la Sinaia, seminarul cu tema 'Rolul investigaţiilor utile (anchete sectoriale) în monitorizarea pieţelor'.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate studii recente realizate de către organismul de specialitate, dar şi de către Comisia Europeană.
Lucrările seminarului sunt susţinute şi moderate de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: concurentei
catre
fuziuni
amenda
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter