Zece miliarde de euro, investiţii ale firmelor austriece în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Septembrie 2010
Austria se menţine pe primul loc în ierarhia investitorilor străini în România, cu un volum total al investiţiilor de 10 miliarde de euro, a declarat, luni, Rudolf Lukavsky, consilier comercial al Ambasadei Austriei în Bucureşti.
Din cele 10 miliarde de euro investiţi de firmele austriece în România, 500 de milioane de euro au fost investiţi în 2009, a subliniat consilierul comercial austriac.
Companiile austriece au creat circa 100.000 de locuri de muncă în România, în special în servicii (bancare, asigurări, dezvoltare imobiliară, transport), dar şi în industrie (prelucrarea lemnului, materiale de construcţii, celuloză şi hârtie), agricultură şi energie regenerabilă.
Firmele austriece cele mai cunoscute care activează în România, amintite de Rudolf Lukavsky, sunt OMV, Erste Bank Group, Raiffeisen, Vienna Insurance Group, Schweighofer, Kronospan, Egger, Lasselsberger/Sanex, Euromedia, Dunapack, Voestalpine.
Schweighofer exploatează în prezent cele mai mari centrale energetice cu biomasă din România.
'Erste a investit 3,75 miliarde de euro în BCR în 2005, ceea ce reprezintă cea mai mare investiţie făcută vreodată de o firmă austriacă peste hotare. OMW a investit 1,5 miliarde de euro în Petrom în 2004, dar investiţia totală se ridică acum la cinci miliarde de euro', a spus Lukavsky.
Prima filială din străinătate a cunoscutului transportator Schenker a fost deschisă la Bucureşti, în 1879, iar recent a cumpărat firma românească Romtrans.
În România activează acum peste 5.800 de firme cu participare austriacă la capital, create de peste 1.000 de investitori austrieci activi.
Schimburile de mărfuri au ajuns la 1,6 miliarde de euro în 2009, din care importurile austriece au reprezentat 645 milioane de euro. În 2010, importurile austriece din România au crescut cu 40,9 la sută, a spus Rudolf Lukavsky.
'În 2009, nu toate firmele austriece din România au obţinut profit, dar atunci când a existat, nu a fost repatriat. Nici Petrom, nici băncile Erste sau Raiffeisen nu au repatriat profitul', a precizat consilierul comercial al Ambasadei Austriei.
Austria a avut un interes constant pentru piaţa românească, fapt evidenţiat de înfiinţarea unei reprezentanţe austriece la Bucureşti, în 1948, la numai doi ani după apariţia primei astfel de secţii, la Paris.
Perspective de dezvoltare a investiţiilor austriece în România există cu precădere în domenii ca energiile regenerabile, cercetare - dezvoltare şi producţie de piese auto, potrivit consilierului comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
miliarde
austriece
euro
euro
bcr
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter