Hilton a inaugurat noul restaurant Cafe Athenee
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Septembrie 2010
Hotelul Hilton a finalizat lucrărilor de renovare a zonelor publice din hotel şi a deschis noul restaurant Cafe Athenee, valoarea totală a investiţiilor pentru reamenajare fiind de două milioane euro, au anunţat, luni, reprezentanţii hotelului, într-o conferinţă de presă.
'Lucrările de renovare de la parterul hotelului programate pentru anul 2010 au fost completate de deschiderea restaurantului Cafe Athenee. De asemenea, recepţia a fost reînnoită, precum şi Collonadele reinventate. Pentru anul 2010, investiţia pentru aceste lucrări se ridică la două milioane euro', a declarat directorul general al hotelului, Linda Griffin.
Hilton estimează o creştere a segmentului food & beverage cu zece la sută în 2011.
'Estimăm că în anul 2011 vom păstra ponderea de 40 la sută în totalul cifrei de afaceri a segmentului food & beverage. Ne propunem ca acesta să crească cu 10 la sută, comparativ cu anul 2010', a adăugat Linda Griffin.
Investiţia pentru lucrările de renovare este asigurată de compania deţinătoare a hotelului - ANA Hotels. Ultima etapă a lucrărilor va urma la începutul anului 2011 şi constă în renovarea restaurantului principal al hotelului, Roberto's.
Restaurantul Cafe Athenee a fost conceput ca un bistro-cafe, cu un meniu inspirat de bucătăria europeană.
Portofoliul de branduri al Hilton Worldwide conţine peste 3.500 de hoteluri şi branduri, printre care Waldorf Astoria Hotels & Resorts, Conrad Hotels & Resorts, Hilton, Doubletree, Embassy Suites Hotels, Hilton Garden Inn, Hampton Hotels, Homewood Suites by Hilton, Home2 Suites by Hilton şi Hilton Grand Vacations.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: hilton
hotelului
athenee
hotels
euro
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter