Volum record pe drepturile de preferinţă Sibex
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Septembrie 2010
Debutul de săptămânii la bursa de la Sibiu s-a remarcat prin creşterea nivelului de interes pentru drepturile de preferinţă Sibex tranzacţionate pe segmentul spot, se arată într-un comunicat al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu.
Tranzacţiile cu acestea au atins un volum record de 525.830 drepturi, preţul de cotare fiind de 0,2 lei/drept, în staţionare de la lansarea la tranzacţionare a drepturilor de preferinţă SBX în data de 1 septembrie 2010 şi până pe 20 septembrie inclusiv, au fost tranzacţionate 2,3 milioane drepturi.
Pe segmentul spot au mai atras atenţia şi acţiunile Prodplast Imobiliare (PPLI), care au fost tranzacţionate la un preţ de 2,5 lei/titlu. Numărul acţiunilor PPLI transferate a fost de 3.500.
Pe segmentul spot, prima şedinţă de după scadenţa septembrie a adus confirmarea faptului că scadenţa decembrie este, de acum, termenul care a preluat interesul din piaţă, raportat la numărul de contracte şi poziţii deschise.
De asemenea, sesiunea a reconfirmat şi faptul că derivatul pe indicele Dow Jones Industrial Average este 'vedeta' pieţei la capitolul volum şi valoare, cu o pondere de aproximativ 62 la sută din numărul de contracte încheiate. În ceea ce priveşte evoluţia cotaţiilor, preţul DEDJIA_RON a crescut de-a lungul întregii zile, corelându-se cu piaţa din SUA unde, după creşterile de vineri, segmentul futures a indicat continuarea aprecierilor, translatate şi pe piaţa spot, la deschiderea de la 16:30. De altfel, pe fondul direcţie 'verzi' de pe Wall-Street, cotaţia DEDJIA_RON septembrie a atins nivelul maxim în jurul orei 18.00 când câştiga până la 133 puncte. Numărul contractelor futures pe Dow Jones a menţinut acest produs pe primul loc în topul de lichiditate al zilei. De asemenea, s-a observat tendinţa de creştere a numărului de poziţii DEDJIA_RON deschise pe decembrie, care a depăşit nivelul de 2300 în creştere cu 65 la sută faţă de nivelul de vineri 17.09.
Pe segmentul derivatelor pe acţiuni, derivatele pe SIF5 Oltenia au deschis pe 'verde', direcţie pe care s-au menţinut până în jurul orei 14:00 când au intrat pe scădere, pe scadenţa decembrie. Cu o oră şi jumătate înaintea închiderii, DESIF5 decembrie se depreciau cu 0,4 la sută. Volumul DESIF5 pe toate scadenţele se situa la aproape 1900 contracte.
Pe segmentul valutelor, moneda unică europeană a câştigat teren faţă de leu pentru toate scadenţele, cea mai lichidă fiind decembrie. Pentru acesta euro câştiga 0,5 bani valorând 4,335 lei.
La ora 18.00, numărul de contracte futures se situa la 5240 cu o valoare de 36,3 milioane lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: numarul
volum
segmentul
preferinta
euro
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter