Softline Group a deschis biroul din România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Septembrie 2010
Softline România a dezvoltat, în doar două luni, un portofoliu ce conţine printre cei mai mari vendori de software, a declarat, marţi, directorul regional Softline România, Radu Crahmaliuc, la deschiderea oficială a biroului.
Cu o cifră de afaceri de 288 de milioane de dolari, în 2009, Softline Group crede în potenţialul pieţei de IT din România şi oferă, din start, soluţii complete de licenţiere, în toate segmentele software.
Softline Group, companie internaţională cu sediul central la Moscova, lider recunoscut în domeniul licenţierii software şi al serviciilor de educaţie, consultanţă, suport tehnic, legal şi outsourcing, are 1.700 de aganjaţi care operează în 60 de birouri deschise în 19 ţări.
Portofoliul companiei la nivel global include 1000 de vendori şi peste 3.000 de branduri de software, în România deţinând vendori precum Microsoft, Autodesk, Citrix, VMware, Oracle, IBM, Adobe, Corel, ESRI, Symantec, Kaspersky, McAfee, Bitdefender, ESET, GFI, Kerio şi ZScaler.
'În trei luni, de când ne-am înregistrat ca societate, echipa noastră, formată din patru oameni, a obţinut 20 de certificări şi două comenzi. Venim destul de târziu pe o piaţă deja matură. Mizăm, însă, pe faptul că pe timp de criză este bine să construieşti, iar piaţa de software a fost cel mai puţin afectată. De asemenea, mizăm pe puterea IMM-urilor şi pe accesarea fondurilor structurale, precum economia bazată pe cunoaştere', a spus Radu Crahmaliuc.
Potrivit CEO Softline Group, Ruslan Belousov, ţelul companiei este de a construi o afacere bine fundamentată care poate corespunde necesităţilor pieţei.
'Dorim să fim compania numărul unu în domeniul licenţierii software şi a serviciilor IT. Expansiunea grupului Softline are în vedere ca în perioada 2010-2012 să fim prezenţi în 35 de ţări şi peste 80 de oraşe. Pieţele prioritare sunt, în prezent, Asia, statele arabe, America de Sud. Preconizăm o creştere a cifrei de afaceri, în 2010, la 340 milioane dolari, iar în 2011 la 460 milioane dolari, pentru ca în 2014 să depăşim 1.100 milioane de euro', a spus Ruslan Belousov.
În anul 2009, Softline a fost un jucător activ de business în segmente diferite. Fondul 'Softline Venture Partners' a investit în dezvoltarea ingineriei de software a companiilor Actio şi Bookee, s-au deschis Centre Softline de soluţii Linux în Ekaterinburg şi Moscova, centre de competenţă în comunicarea Web.
La începutul anului 2010 activitatea Softline era asigurată de 35 de reprezenţante pe teritoriul Rusiei, mai multe sucursale în Belarus, Ucraina, Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirgizstan, Turkmenistan, Georgia, precum şi reprezentarea în câteva state non-membre CSI - Mongolia, Turcia, Vietnam, Venezuela, Iran, Egipt şi din iunie 2010, România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: softline
romania
software
group
euro
ibm
imm
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter