Erste Bank interesată de oportunităţile de investiţii din judeţul Suceava
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Septembrie 2010
Erste Bank este interesată să investească în microhidrocentralele din judeţul Suceava, Spitalul Judeţean şi Aeroport.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Vasile Ilie, a declarat, marţi, presei că specialişti pe proiecte ai Erste Bank sunt aşteptaţi peste două săptămâni la Suceava în vederea analizării oportunităţilor de investiţii în judeţ.
Ilie s-a întâlnit, luni, la Salzburg, cu directorul grupului de finanţare a infrastructurii şi sectorului public din Erste Bank, Werner Weiss Raabl, cu care a discutat despre proiectele băncii în judeţul Suceava, cele vizate fiind în microhidrocentrale din judeţ, Spitalul Judeţean şi Aeroportul Suceava.
Werner Weiss Raabl a vizitat la mijlocul lunii august mai multe obiective din judeţul Suceava în vederea analizării oportunităţilor de investiţii.
Vicepreşedintele CJ Suceava s-a întâlnit la Salzburg şi cu preşedintele Institutului Regiunilor Europene (IRE), Franz Schausberger, cu care a discutat despre relaţiile existente între Bucovina şi Austria, dar şi despre proiectul comun, 'Pelerin în Bucovina'.
Potrivit lui Ilie, preşedintele IRE şi-a exprimat intenţia de a vizita judeţul Suceava, fiind interesat în dezvoltarea unor parteneriate privilegiate între Suceava şi regiuni din Austria.
Vicepreşedintele CJ Suceava a participat, la Salzburg, în perioada 19 - 21 septembrie, la cea de a VI-a Conferinţă a regiunilor şi oraşelor europene, organizată de IRE, privind asigurarea serviciilor publice în viitor şi importanţa universităţilor în cadrul regiunilor.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: suceava
judetul
investitii
erste
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter