Shimburile comerciale între România şi Egipt ar putea ajunge la 500 milioane dolari, în 2-3 ani
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Septembrie 2010
Concluziile primei sesiuni a Comitetul mixt româno - egiptean de cooperare economică ştiinţifică, desfăşurate la Cairo (Egipt), în perioada 18-20 septembrie 2010, au evidenţiat posibilitatea ca în următorii 2-3 ani volumul schimburilor comerciale bilaterale să atingă nivelul de o jumătate de miliard dolari, confirmând faptul că Egiptul este principalul partener de cooperare economică şi comercială al României în această zonă geografică, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
Un aport consistent la realizarea acestui obiectiv revine faptului că România este membru al UE, iar Egiptul are un acord de parteneriat cu UE, ceea ce conferă o mare flexibilitate şi eficienţă schimburilor comerciale, bazate pe exceptarea Egiptului de plata taxelor vamale la produsele industriale pe piaţa europeană, precum şi pe reducerea progresivă a taxelor respective la exporturile europene în Egipt.
Potrivit MECMA, cooperarea româno-egipteană în sectorul energetic, posibilităţile de colaborare în programe de reabilitare a industriei petroliere în ţări din zona Orientului Mijlociu şi în proiecte de dezvoltare a infrastructurii transporturilor din Egipt au fost printre subiectele abordate de ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, cu oficialii egipteni în cadrul primei sesiuni a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică ştiinţifică şi tehnică.
În calitate de preşedinte al părţii române, Ion Ariton a avut o întrevedere cu Prim Ministrul guvernului egiptean, Ahmed Nasif, în cadrul căreia a prezentat evoluţiile economiei româneşti, lansând invitaţia premierului Nasif de a vizita România.
Prim Ministrul egiptean a confirmat interesul ţării sale cu privire la cooperarea cu parteneri din România, considerând ca printr-o serie de vizite reciproce, la nivel înalt, dialogul între cele două ţări va fi continuat, permiţând stabilirea modalităţilor eficiente de cooperare bilaterală.
Agenda vizitei ministrului Ion Ariton în Egipt a cuprins şi o serie de întâlniri cu miniştri ai cabinetului Nasif, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri egiptean.
Astfel, în cadrul discuţiilor purtate cu ministrul electricităţii şi energiei al R.A. Egipt, Hassan Younes au fost abordate aspecte privind posibilitatea impulsionării cooperării româno-egiptene în sectorul energetic, evidenţiindu-se ca prioritare demararea de acţiuni de cooperare în domeniul energiilor regenerabile, precum şi transferul de tehnologii pentru producţia de echipamente energetice. De asemenea, Ariton s-a întâlnit şi cu ministrul petrolului al R.A. Egipt, Sameh Fahmy, fiind abordate discuţii pe tema cooperării în domeniul gazier, partea română exprimându-şi interesul de a prelua gaze naturale din Egipt. Totodată, au fost discutate aspecte referitoare la posibilităţile de colaborare romano-egipteană în programe de reabilitare a industriei petroliere în ţări din zona Orientului Mijlociu în domeniile extracţiei, transportului, depozitării, procesării, unde există atât potenţial, cât şi interes de ambele părţi.
În acest context, au fost identificate noi oportunităţi de cooperare în domeniu, care vizează atât invitarea firmelor româneşti la runda de concesionare de perimetre gazeifere în noi regiuni ale Egiptului (zona mediteraneană) programată pentru viitorul apropiat, cât şi livrarea de către firmele româneşti de echipamente pentru industria petrolului.
Potrivit MECMA, în cadrul întâlnirii oficialului român cu ministrul transporturilor al R.A. Egipt, Alaa Fahmy, au fost au fost analizate posibilităţile de implicare a operatorilor economici din România în noile proiecte de dezvoltare a infrastructurii transporturilor în Egipt.
De asemenea, întâlnirea cu ministrul comerţului şi industriei al R.A. Egipt, Rachid Mohamed Rachid, s-a concentrat pe promovarea cooperării în sectorul producţiei industriale, intensificarea exportului de produse cu înalt grad de prelucrare (echipamente industriale pentru fabrici de ciment, autoturisme, tractoare agricole etc), transferul de tehnologii şi posibilităţilor de intensificare a colaborării la nivelul IMM-urilor.
Nu în ultimul rând, printre proiectele analizate împreună cu mediul de afaceri egiptean s-au regăsit realizarea în Egipt a unei uzine de pompe, pe baza componentelor livrate din România, înfiinţarea unei societăţi mixte romano-egiptene în sectorul construcţiilor pentru piaţa egipteană, cât şi pentru alte pieţe din Africa, precum şi implicarea unor grupuri industrial-financiare egiptene în programul de reabilitare şi modernizare al unor capacităţi energetice şi petrochimice din România.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: egipt
cooperare
ministrul
comerciale
egiptean
romania
romano
imm
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter