iFond Financial, tranzacţionat de miercuri la BVB
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Septembrie 2010
Unităţile fondului închis de investiţii sectorial financiar iFond Financial România vor fi tranzacţionate începând de miercuri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Fondul a fost înfiinţat prin ofertă publică, derulată în perioada 22 iulie - 11 august. Investitorii au subscris unităţi emise de iFond de 8,08 milioane lei.
Valoarea iniţială a ofertei a fost de două milioane de lei, iar Intercapital Investment Management a majorat emisiunea. Alocarea s-a realizat după metoda pro-rata, titlurile fiind repartizate proporţional, în funcţie de sumele subscrise.
Unităţile de fond s-au vândut la preţul de 202 lei, din care doi lei comision de subscriere. Societatea de administrare a investiţiilor Intercapital Investment Management este deţinută de casa de brokeraj Intercapital Invest.
iFond Financial România are o durată de viaţă de cinci ani de la data emisiunii, cu posibilitatea prelungirii. Fondul a investit jumătate din active în acţiuni ale Fondului Proprietatea, iar restul în acţiunile celor cinci SIF-uri, acţiunile BVB şi Sibex şi în acţiuni ale unor bănci listate la BVB.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: bvb
financial
ifond
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter