Investitorii la bursă au acces indirect la acţiunile Fondului Proprietatea
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 22 Septembrie 2010
Investitorii la bursă au acces indirect la acţiunile Fondului Proprietatea (FP), după ce, miercuri, a fost listat fondul închis de investiţii iFond Financial România, care investeşte jumătate din activele sale în acţiuni FP.
Fondul închis de investiţii sectorial financiar, administrat de Intercapital Investment Management, a emis 40.000 de unităţi de fond, cu o valoare nominală de 200 de lei, şi a fost înfiinţat prin ofertă publică, derulată în perioada 22 iulie - 11 august, atrăgând opt milioane de lei de la peste 350 de investitori.
'Fondul investeşte 50 la sută din active în acţiuni FP. Ne-am propus să oferim, astfel, acces indirect la acţiunile Fondului Proprietatea, înaintea listării sale la bursă, aşteptată pentru începutul anului viitor. Evoluţia fondului va urma evoluţia bursei şi ne aşteptăm pe termen mediu la o evoluţie favorabilă, uşor crescătoare', a declarat preşedintele Intercapital Invest, Răzvan Paşol.
iFond Financial România are o durată de viaţă de cinci ani de la data emisiunii, cu posibilitatea prelungirii. Fondul a investit jumătate din active în acţiuni ale Fondului Proprietatea, iar restul în acţiunile celor cinci SIF-uri, acţiunile BVB şi Sibex şi în acţiuni ale unor bănci listate la BVB.
Miercuri, unităţile iFond au fost tranzacţionate la preţuri cuprinse între 220 şi 236 de lei, în creştere cu 10-18 la sută faţă de preţul de subscriere.
Mai mult, în perioada următoare, în calculul activelor nete ale iFond vor intra şi dividendele pe care le va încasa din acţiunile FP.
În prezent, acţiunile FP sunt evaluate în activul net al iFond la preţul de cumpărare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: actiunile
fondului
ifond
indirect
proprietatea
bursa
acces
bvb
sif
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter