Preţul unciei de aur a crescut cu 1,5 dolari, în deschiderea BMFMS
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 23 Septembrie 2010
Preţul unciei de aur a crescut joi, în deschiderea bursei din Sibiu, cu 1,5 dolari, după ce, cu o zi înainte, cotaţia futures a aurului s-a majorat spectaculos, în ton cu evoluţia de pe pieţele internaţionale, asigurând un randament de până la 41 la sută cumpărătorilor, informează Bursa Monetară, Financiară şi de Mărfuri din Sibiu.
În deschiderea şedinţei, cotaţiile futures de la bursa sibiană se situau uşor pe verde. Nivelul redus al variaţiilor se reflecta însă în lichiditatea destul de scăzută, care se ridica la doar 250 de contracte după jumătate de oră de la debutul sesiunii.
Pe segmentul derivatelor financiare, DESIF5 se tranzacţionau pe scadenţa decembrie 2010, respectiv martie 2011, observându-se plusuri de 0,22 la sută, respectiv 0,15 la sută. De asemenea, şi pentru iunie 2011 se observa o tendinţă uşoară de apreciere, cotaţia DESIF5 câştigând 0,03 la sută.
Deşi cotaţia Dow Jones a închis pe minus la NYSE, derivatul pe cel mai urmărit indice american a deschis pe plus la Sibiu, cotaţia pe decembrie 2010 crescând cu 30 de puncte după prima jumătate de oră de tranzacţionare.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: deschiderea
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter