AOAR nu susţine contractarea unui nou împrumut 'stand by' de la FMI
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 24 Septembrie 2010
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) nu susţine contractarea unui nou împrumut de tip 'stand by' de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană sau Banca Mondială.
'Se poate accepta, la limită, un acord de împrumut de tip 'preventiv'. În acest caz, susţinem realizarea de împrumuturi comerciale la finanţatorii instituţionali (BEI, BERD, BM), sumele împrumutate urmând a fi utilizate exclusiv pentru realizarea unor proiecte naţionale, bine pregătite şi corect dimensionate financiar şi tehnologic', menţionează secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan, într-un comunicat remis Agerpres.
Aceste proiecte trebuie să conducă la valorificarea expertizei şi capacităţii companiilor din România şi la asigurarea unor condiţii mai performante pentru mediul de afaceri (infrastructură, educaţie, sănătate).
De asemenea, AOAR solicită iniţierea şi aprobarea prin Parlament, în cadrul Strategiei fiscale pentru perioada 2011-2013, a obligaţiei echilibrării bugetelor tuturor regiunilor administrative, eşalonat până iunie 2020 pentru judeţele cu o structură economică consistentă şi până în 2010 pentru toate judeţele României. Pentru echilibrare se vor avea în vedere şi alocările ce pot fi făcute pe proiecte ce pot atrage utilizarea fondurilor UE nerambursabile. AOAR precizează că o astfel de decizie a fost adoptată recent în Germania, landurile având obligaţia de a-şi asigura echilibrul bugetar până în anul 2020.
Pentru susţinerea consolidării fiscale şi finalizarea transparentă a aplicării legislaţiei ce asigură despăgubirea foştilor proprietari, indiferent de natura obiectului despăgubirii, AOAR propune introducerea de despăgubiri exclusiv prin acordarea de titluri de stat cu o maturitate de 15-20 de ani, tranzacţionabile prin Bursa de Valori Bucureşti.
'Valoarea despăgubirilor va fi stabilită de către evaluatori atestaţi pe baza unei metodologii unitare, transparente şi publice. Procedura ar duce la reducerea concomitentă a încărcării activităţii instanţelor de judecată, la creşterea transparenţei procesului de despăgubiri, limitarea abuzurilor, eliminarea semnificativă a corupţiei şi limitarea poverii financiare ce va trebui suportată de Bugetul de Stat în următorii ani', menţionează Pârvan, subliniind că proceduri similare au fost utilizate în ţări ca Germania, Cehia, Polonia, Ungaria.
De asemenea, AOAR doreşte ca lucrările de interes naţional/regional ce vor fi propuse pentru a fi realizate în parteneriat public privat să fie publicate de către Guvern, până la 31 decembrie 2010 precum şi iniţierea unor astfel de proiecte, chiar în condiţiile unor posibile convenţii de revizuire de etapă (după 5-10-15 ani).
AOAR doreşte menţinerea cotei unice, punerea în discuţie publică şi fixarea unui cadru stabil pentru o perioadă de minimum 3 ani.
Mediul de afaceri solicită stabilitate fiscală, chiar în condiţiile prevederii unei dinamici fiscale care să susţină politici transparente privind reducerea fiscalităţii aplicate forţei de muncă, creşterea impozitării privind protecţia mediului, impozitarea veniturilor sau a averii. 'Menţinerea unui climat de incertitudine privind legislaţia fiscală reprezintă una din cauzele importante ce subminează încrederea investitorilor şi a angajaţilor cu efecte negative grave pentru reluarea creşterii economice', consideră AOAR.
Nu în ultimul rând, susţinerea necesităţii flexibilizării pieţei forţei de muncă şi adecvarea Codului Muncii la realităţile tehnologice şi economice ale secolului XXI reprezintă o altă propunere a mediului de afaceri.
'Codul Muncii trebuie să permită crearea unei diversităţi de locuri de muncă, în corelare cu noua structură economică a României. Protecţia socială trebuie asigurată celor care acceptă să ocupe locurile de muncă disponibile, în sectoarele deficitare, pentru perioadele impuse de natura activităţii şi a celor care participă activ la procesul de recalificare profesională precum şi susţinerea adoptării de măsuri care să valorifice inteligenţa şi capacitatea de inovare a specialiştilor români.', se menţionează în comunicatul AOAR.
Finanţarea cercetării, garantarea susţinerii finanţării unor firme, inovative, inclusiv prin mecanisme bursiere (reglementare ce va fi adoptată la nivelul CE în anul 2012) constituie o premiză a reconstrucţiei economice de producţie, singura condiţie ce va asigura creşterea economică sustenabilă a ţării în perspectiva obiectivelor stabilite de Agenda 2020 a UE, potrivit AOAR.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: imprumut
ue
fmi
berd
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter