Valoarea proiectelor cu finanţare europeană se ridică la 75 miliarde euro
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 28 Septembrie 2010
Valoarea proiectelor semnate ce urmează să fie finanţate din fonduri europene se ridica la 75 miliarde euro, la 24 septembrie 2010, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, la o conferinţă privind industria din România.
'La 24 septembrie erau depuse 20.899 proiecte cu finanţare europeană, cu o valoare de 43,2 miliarde euro. Au fost aprobate proiecte în valoare de 11,5 miliarde euro. Au fost semnate proiecte în valoare de 75 miliarde euro', a afirmat Bogdan Drăgoi.
Peste 5.000 de proiecte au fost aprobate şi peste 3.700 de proiecte semnate.
De asemenea, acesta a precizat că Ministerul Finanţelor Publice poartă discuţii bilunare cu sistemul bancar pentru a co-finanţa proiectele prin care se absorb fonduri europene.
'MFP are discuţii bilunare cu sistemul bancar. Avem nevoie de un sistem bancar care să co-finanţeze aceste investiţii. Prin Fondul de Garantare le oferim o garanţie de 80 la sută din ce înseamnă co-finanţare. Pentru beneficiarii care sunt IMM-uri am capitalizat Fondul de Garantare cu 50 milioane euro. Poate părea puţin, dar acest lucru are efect multiplicator. Înseamnă că garantăm două miliarde euro', a adăugat Bogdan Drăgoi.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: miliarde
euro
finantare
proiecte
euro
imm
mfp
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter