Compania Accreo intră pe piaţa de consultanţă din România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 29 Septembrie 2010
Compania Accreo, liderul pieţei de consultanţă din Polonia în acordarea de fonduri structurale europene, s-a lansat marţi pe piaţa autohtonă cu proiecte în lucru de peste 50 milioane de euro.
'Romania ar trebui să urmeze exemplul Poloniei pentru a accelera rata de absorbţie a fondurilor europene şi a stabili reguli clare pentru companiile care aplică pentru finanţare. Şi în Polonia ne-am confruntat cu o inerţie în absorbţia fondurilor europene, adăugată la scepticismul investitorilor, dar am reuşit să schimbăm aceste lucruri şi să obţinem pentru clienţii noştri mai mult de 55 la sută din fondurile totale europene destinate ţării noastre pentru investiţii în proiecte noi. Până la sfârşitul anului, pentru Romania sunt disponibile fonduri structurale de peste 400 de milioane de euro, iar acordarea lor depinde de identificarea unor oportunităţi de piaţă şi cunoaşterea mecanismelor aferente', a declarat, marţi, partener în Accreo Polonia, Michal Gwizda, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că în România intenţionează să pună la dispoziţia companiilor publice şi private o bogată expertiză profesională în domeniul consultanţei pe fonduri structurale.
'Provocările pentru România vizează atât atragerea fondurilor europene, cât şi dezvoltarea economiei şi îmbunătăţirea competitivităţii în cadrul ţărilor din regiune. Câteva dintre domeniile unde vizăm o dezvoltare rapidă prin utilizarea fondurilor europene includ sectorul energiei regenerabile, inovaţia şi extinderea capacităţilor de producţie, precum si investiţiile Greenfield', a declarat directorul general Accreo România, Laurenţiu Dinu.
Potrivit acestuia, piaţa din Polonia a avut avantajul unei abordări strategice, având ca ţintă granturile mari, în vreme ce România, unde sunt dezvoltate mai mult întreprinderile mici şi mijlocii, fondurile accesate au fost mult mai mici.
De asemenea, Laurenţiu Dinu consideră că România are potenţial în ceea ce priveşte atragerea de fonduri structurale, în special pentru dezvoltarea proiectelor ce ţin de domeniul energiilor regenerabile, atât pe sectorul eolian, cât şi pe cel al energiei solare şi cel hidroenergetic. 'România are nevoie de o abordare competitivă pentru atragerea de fonduri europene, axându-se în principal pe companiile mari', a mai spus Dinu, subliniind că în domeniul infrastructurii de transport nu are suficiente proiecte.
Una dintre problemele cu care se confruntă România în atragerea de fonduri structurale o reprezintă birocraţia la nivel local, care lungeşte procesul de aprobare a finanţării, consideră directorul general Accreo Romania.
Potrivit companiei de consultanţă, statele care pot absorbi mai repede banii de la Uniunea Europeană sunt avantajate, putând primi chiar stimulente, în vreme ce România va fi dezavantajată dacă nu-şi va modifica procedurile de atragere a fondurilor. De pildă, dacă în România documentaţia necesară unui proiect finanţat prin fonduri structurale este greoaie şi stufoasă, în Irlanda de pildă documentaţia cuprinde doar câteva pagini. Există însă şi o evoluţie bună a României faţă de 2008 de pildă, datorită reducerii timpului necesar evaluării proiectelor.Un alt dezavantaj al României în atragerea de fonduri este perioada în care intră efectiv banii în cont, care poate ajunge până la doi ani. În opinia directorului Accreo, principala problemă care trebuie rezolvată atunci când se doreşte atragerea de fonduri europene este asigurarea prealabilă a unor modalităţi de cofinanţare din partea instituţiilor financiare. 'Când realizează evaluarea internă a unui proiect, companiile de consultanţă ar trebui să includă aici şi şansele ca acel proiect să fie finanţat de către bănci. De obicei, Accreo structurează proiecte care să fie eligibile, finanţabile. De aceea, target-ul său îl constituie companiile mari, care au şanse sporite de a accesa fonduri europene', a mai spus reprezentantul pentru România al firmei Accreo. În concluzie, perspectivele României în atragerea de finanţare europeană sunt destul de mari, clienţii companiei apreciind că piaţa din România prezintă numeroase oportunităţi.
Compania Accreo a obţinut cel mai important grant acordat pentru Polonia, de 40 de milioane de Euro, pentru implementarea unui proiect în domeniul producţiei de hârtie pentru o companie globală. În plus, clienţii Accreo au obţinut peste 55 la sută din fondurile acordate în Polonia pentru proiectele noi de investiţii în cadrul măsurii 2.2.1 a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
În 2009, Accreo Polonia s-a plasat pe primul loc în clasamentul firmelor de consultanţă, întocmit de revista Forbes, pentru cea mai eficientă companie din Polonia în obţinerea ajutorului de stat.
În patru ani de prezenţă pe piaţa din Polonia, Accreo şi-a adus aportul la obţinerea investiţiilor necesare pentru proiecte a căror valoare depăşeşte 1,4 miliarde de euro şi a negociat ajutoare de stat de peste 370 milioane de euro.
Accreo Romania este o companie independentă de consultanţă care oferă servicii şi soluţii integrate în domeniul politicilor europene, instrumentelor de asistenţă financiară, precum şi business consulting.
Înfiinţată în februarie 2005, Accreo este lider pe piaţa de consultanţă din Europa Centrală, şi una dintre primele companii de consultanţă, cu orientare regională, care dezvoltă activ şi independent de principalele companii de audit, servicii orientate către corporaţii globale.
Accreo Polonia a oferit servicii de consultanta pentru o gamă largă de clienţi precum General Electric, H&M, Apla, EDF, Storaenso, Faurecia, Plastic Omnium, Sniace, Jeanneau, Reckitt Benckiser, PESA, Kirchhof, NG2, Bericap.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
accreo
euro
proiecte
fondurilor
domeniul
atragerea
europene
fonduri
piata
consultanta
polonia
compania
structurale
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter