City Insurance deschide birou la Milano, pentru românii din Italia
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 30 Septembrie 2010
Planurile de extindere ale companiei vizează şi deschiderea, în primăvara anului 2011, a unui birou de asigurări la Milano astfel încât românii din Italia să beneficieze de serviciile unei companii de asigurări din ţară, a precizat, miercuri, directorul general al companiei City Insurance, Nicolae Muşat, într-o conferinţă de specialitate.
Compania operează deja pe piaţa italiană, profiturile obţinute fiind utilizate pentru dezvoltarea reţelei din România. De altfel, circa 85 la sută din volumul afacerilor derulate în 2009 de City Insurance au fost generate de activitatea de pe piaţa italiană, unde asiguratorul operează în baza 'paşaportului european', potrivit datelor oferite de Nicolae Muşat. În Italia, City Insurance vinde, în prezent, asigurări de garanţii, de răspundere civilă generală şi de proprietăţi.
'Cele mai vândute, în Italia, sunt asigurările de garanţii. Clienţii le preferă pentru că acest tip de poliţe constituie o alternativă la garanţiile bancare. Practic, clienţii nu mai sunt nevoiţi să blocheze în bancă sume importante pentru constituirea de garanţii în cazul licitaţiilor la care participă. Cei mai mulţi clienţi italieni sunt din zona construcţiilor', a afirmat directorul general al City Insurance.
Primele subscrise de City Insurance vor atinge 15 milioane de euro până la sfârşitul anului 2010, în creştere cu 123 la sută faţă de 2009 când a ajuns la 6,71 milioane euro, peste 90 la sută urmând să fie generate de poliţe vândute în Italia, conform datelor prezentate de Nicolae Muşat.
În primele şase luni ale anului 2010, societatea a avut subscrieri de 6,7 milioane de euro, nivel similar celui atins pe întreg anul 2009.
Potrivit datelor companiei, City Insurance a câştigat o poziţie pe segmentul segmentul asigurărilor de calătorii, urcând de pe locul cinci pe patru, cu o cotă de piaţă de 7,47 la sută. De asemenea, societatea şi-a dublat primele pe segmentul de credite şi garanţii şi cota de piaţă, la 24,3 la sută şi a urcat şapte poziţii în clasamentul general al pieţei, de pe locul 26 pe 19.
Înfiinţată în anul 1998, City Insurance are un capital social de 15,85 milioane de lei şi activează în sectorul asigurărilor generale.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: insurance
italia
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter