OMV Petrom: Cererea de carburanţi nu va avea o revenire în anul 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 30 Septembrie 2010
Cererea de carburanţi din anul 2011 se va păstra la nivelul înregistrat în 2010, când aceasta a scăzut cu zece la sută comparativ cu anul 2009, deoarece economia României nu va marca o creştere anul viitor, a declarat, joi, directorul Rafinăriei Petrobrazi, OMV Petrom, Alfred Leodolter, la o conferinţă privind situaţia capacităţilor de rafinare.
'Cererea de carburanţi la nivel naţional nu va avea o revenire în anul 2011, probabil se va păstra scăderea cu zece la sută din 2010. Cererea nu va reveni deoarece economia României nu dă semne de recuperare. România este încă în scădere economică. Economia se poate stabiliza, dar nu va creşte în 2011. Astfel, dacă economia nu îşi revine, nici cererea de carburanţi nu va creşte', a afirmat Alfred Leodolter.
Directorul Rafinăriei Petrobrazi a estimat o revenire a cererii de carburanţi la nivelul din 2008 peste aproximativ 3 - 4 ani.
În acest context, în care piaţa nu favorizează investiţiile în rafinării, reprezentantul OMV Petrom a precizat că investiţiile companiei pe acest segment vor fi păstrate la un nivel minim pentru următorii ani şi că până la finalul anului 2011 o parte din Arpechim ar urma să fie închisă, dacă nu va fi vândută.
'Vom păstra investiţii minime în rafinării. Pentru Rafinăria Petrobrazi investiţiile planificate de 700 milioane euro pentru următorii cinci ani. Vom închide o parte din Arpechim dacă nu vom vinde, până la finalul anului 2011. Investitori locali, cum este Oltchim Rm. Vâlcea, şi-au manifestat interesul pentru a cumpăra', a menţionat Alfred Leodolter.
De asemenea, oficialul OMV Petrom a adăugat că şi în plan regional şi în Orientul Mijlociu se remarcă trendul diminuării investiţiilor de amploare în rafinării.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: carburanti
revenire
petrom
cererea
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter