Investiţiile în IT produc beneficii încă înainte de a fi complet amortizate
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 1 Octombrie 2010
O investiţie de câteva zeci de mii de euro în soluţii IT poate părea costisitoare, dar ea va fi amortizată cam în trei ani de zile şi va aduce beneficii încă înainte de a fi amortizată, a declarat joi pentru Agerpres organizatorul conferinţei 'Soluţii business pentru IMM', Romulus Maier, managing partner la firma Agora.
Conferinţa, desfăşurată la Bucureşti, a oferit soluţii de administrare a afacerilor, cum ar fi gestionarea resurselor şi a relaţiilor cu clienţii, informaţii complexe de afaceri, gestionarea documentelor, aplicaţii care permit o funcţionare mai eficientă a companiilor, de la cele medii, la cele mari.
'Poate părea paradoxal, dar acum, când ne aflăm în criză, este cel mai bun moment pentru o astfel de investiţie în IT', este de părere Romulus Maier, care a luat ca exemplu societatea Agora, care 'a investit anul acesta într-o soluţie de gestionarea resurselor, ne refacem site-ul, cu alte cuvinte încercăm să fim mai eficienţi nu doar prin reorganizarea resurselor umane, ci prin investiţii în tehnologie.O astfel de investiţie poate părea costisitoare, pentru că Agora este o societate mică, dar am cheltuit câteva zeci de mii de euro pentru soluţia achiziţionată recent. Ea însă va fi amortizată cam în trei ani de zile, dar interesant este faptul că o astfel de investiţie aduce beneficii încă înainte de a fi amortizată. Să luăm un exemplu concret şi simplu, cum ar fi o comandă lansată de un client. În loc ca ea să fie operată manual de nişte angajaţi ai companiei, care trebuie plătiţi, ocupă un spaţiu pentru care se plăteşte chirie, utilităţi, ca să nu mai vorbim de cheltuielile pentru comunicaţii, toate acestea se fac prin intermediul interfeţei web-asociat. Cu alte cuvinte, clientul îşi introduce singur comanda, scutindu-ne pe noi să mai reintroducem nişte date în sistem', a explicat Romulus Maier.
În cadrul conferinţei de soluţii de business au fost prezent firme precum Konica Minolta, Genesys Systems, River Raft, BitSoftware, ClassIT şi Matrix Business Consulting, iar în sală s-au aflat reprezentanţii a circa 50 de societăţi interesate de beneficiile oferite de soluţiile avansate de IT pentru managementul unei firme.
'Ceea ce trebuie reţinut este că investiţiile în tehnică avansată pot fi realizate şi din fonduri europene, nu numai din banii companiilor româneşti. De asemenea, există şi fonduri naţionale dedicate achiziţionării unor astfel de soluţii', a precizat Romulus Maier.
Pentru a se menţine competitive, companiile româneşti, în special cele mici şi mijlocii, ar trebui să investească în tehnologie IT, deoarece gradul de pătrundere a acestor soluţii în cadrul societăţilor este redus şi 'ne situăm undeva la coada listei în Europa, la egalitate cu Bulgaria şi puţin înaintea Albaniei. Piaţa noastră nu este matură şi până acum firmele s-au mulţumit să cumpere echipamente, iar acum e timpul ca şi companiile româneşti să realizeze că au nevoie şi de soluţii, nu numai de cutii', a subliniat reprezentantul firmei Agora, care a adăugat că 'în scopul de a convinge firmele româneşti că pentru a face faţă concurenţei este obligatoriu să utilizeze soluţii avansate IT nu se poate face altceva decât să le pui la dispoziţie prezentări, relatări şi cazuri de succes'.
La Ministerul Comunicaţiilor există un fond care permite achiziţionarea unor astfel de soluţii.
'Problema este cunoscută, dar viteza cu care se acţionează este mică. A fost o depunere de proiecte în toamna anului 2008 şi ele au fost analizate până în vara lui 2010, iar acum se aşteaptă un nou apel de depunere de proiecte. De asta spun că viteza de reacţie este foarte mică', a spus organizatorul conferinţei.
Dintre domeniile de succes, Romulus Maier a amintit în primul rând comerţul electronic şi, mai concret, site-ul emag şi portalul de aparatură foto-video intitulat F64. Un alt caz de succes este cel al unui procesator de carne, care a investit în tehnologie şi a reuşit să se dezvolte în timpul crizei, extinzându-şi activitatea şi mărindu-şi cota de piaţă.
Exemplele pot continua, iar un studiu al Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii arată că firmele care au reuşit să facă faţă crizei economice au un grad superior de utilizare a tehnologiei informaţiei, inclusiv a aplicaţiilor legate de Internet.
Dintre ele, firmele care activează în industrie folosesc aplicaţiile Internet şi Intranet în proporţie de peste 60 la sută şi apelează la tranzacţii sau plăţi electronice în proporţie de peste 40 la sută.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: maier
astfel
romulus
solutii
inainte
beneficii
imm
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter