MFP a vândut băncilor certificate de trezorerie de 371,26 milioane lei
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 19 Octombrie 2010
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, peste 1,15 miliarde de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR).
Titlurile de stat au scadenţa la şase luni, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de şapte la sută. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 6,76 la sută.
Valoarea totală a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 1,736 miliarde lei.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.
În primele nouă luni din 2010, MFP a împrumutat de pe piaţa internă peste 27 miliarde de lei, după ce, în 2009 a atras aproape 65 de miliarde de lei.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: mfp
ing
rbs
cec
bcr
bnr
brd
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter