Proiectul european Watermode, promovat în Portul Constanţa
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 20 Octombrie 2010
Compania Naţională 'Administraţia Porturilor Maritime' (CNAPM) Constanţa, în calitatea sa de partener în cadrul proiectului european Watermode, şi-a adus contribuţia la definirea priorităţilor şi strategiilor pentru promovarea transportului multimodal, printr-un seminar naţional organizat la sfârşitul săptămânii trecute, a informat, marţi, directorul companiei, Ioan Bălan.
Potrivit acestuia, în cadrul seminarului s-au abordat teme de interes pentru transportul intermodal din România, promovându-se îmbunătăţirea coordonării între firme şi instituţiile publice, precum şi realizarea unui management performant al soluţiilor de transport.
'Participanţilor li s-au prezentat obiectivele, activităţile şi partenerii proiectului Watermode, potenţialul Portului Constanţa ca nod intermodal în cadrul reţelelor de transport europene, precum şi investiţiile care se realizează pentru dezvoltarea infrastructurii portuare. În cadrul seminarului, companiile participante au avut ocazia de a-şi prezenta atât serviciile oferite, dar şi proiectele europene din domeniul transporturilor în care sunt implicate', a menţionat, într-un comunicat remis presei, directorul CNAPM Constanţa.
Acesta a afirmat că, în cadrul reuniunii la care au participat delegaţi ai unor companii şi instituţii implicate în domeniul transporturilor şi logisticii, a fost scos în evidenţă rolul foarte important pe care Portul Constanţa îl are în cadrul proiectului Watermode, fiind principalul port la Marea Neagră din parteneriat. De asemenea, faptul că Portul Constanţa este conectat la Dunăre, principala cale de navigaţie interioară din Sud-Estul Europei, reprezintă un aspect foarte important pentru obiectivul proiectului.
'Printre cele mai importante activităţi derulate în cadrul proiectului amintim: colectarea datelor privind infrastructura logistică din România şi în special din Portul Constanţa în vederea realizării unei bazei de date comune, analiza privind competitivitatea rutelor navigabile ale Europei ca şi alternative durabile la transportul pe uscat, precum şi participarea la definirea standardelor minime şi procedurilor pentru training în domeniul siguranţei pentru angajaţii din porturi', a afirmat Ioan Bălan.
Watermode (Transnational Network for the Promotion of the Water-Ground Multimodal Transport), proiect iniţiat de Autoritatea Portului Veneţia, se realizează în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Sud Estul Europei, cu finanţare din partea Fondului European de Dezvoltare Regională, a Ministerului Dezvoltării Regionale si Turismului şi din fonduri proprii. Proiectul a fost aprobat în cadrul programului SEE (South East Europe) şi face parte din axa prioritară 3 SEE: 'Îmbunătăţirea accesibilităţii', având ca obiectiv final îmbunătăţirea condiţiilor-cadru pentru platformele multimodale.
Partenerii proiectului sunt firme de stat şi private din: Austria (1 partener), Bulgaria (1), Grecia (2), Ungaria (2), Italia (5), Slovenia (1), Albania (1), Muntenegru (1), Serbia (4), România (1). Liderul de proiect este Autoritatea Portuară Veneţia.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: cadrul
constanta
watermode
proiectului
portul
european
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter