Investiţie belgiană de 7 milioane euro în primul terminal feroviar independent
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Octombrie 2010
Grupul belgian Alinso va investi aproximativ 7 milioane de euro în primul terminal intermodal de cale ferată independent din România, în apropiere de Ploieşti, proiectul urmând a fi finalizat în primăvara anului 2014, au declarat, miercuri, la o conferinţă de presă, reprezentanţii companiei.
Aceştia au mai spus că 'Euro Gate Terminal Ploieşti' este amplasat la intersecţia celor mai importante magistrale rutiere şi feroviare din România, fiind locul ideal pentru realizarea unui terminal intermodal.
'Conceput ca un proiect strategic de importanţă naţională, terminalul Euro Gate Ploieşti va crea legătura între zonele de est şi de vest ale ţării, inclusiv porturi din bazinul Marii Negre, stimulând totodată dezvoltarea economică a zonei', a spus Ivan Lokere, CEO Alinso Group.
Proiectul ocupă o suprafaţă totală de 10 hectare şi include trei linii de cale ferată cu o lungime de 2,2 km. Prima fază de dezvoltare prevede o platformă de 7.150 metri pătraţi, o capacitate de stocare de 76 TEU (echivalent cu 112.551 metri cubi), care vor deveni operaţionale la începutul anului viitor.
În primăvara lui 2011, odată cu finalizarea celei de-a doua faze, platforma va ajunge la 24.320 metri pătraţi, capacitatea de stocare va fi de 1.084 TEU (echivalentul 41.734 metri cubi), iar calea ferată va măsura 1,13 km.
Pentru perioada 2011-2015, fluxul de trafic prognozat creşte de la circa 8.500 TEU la aproximativ 75.000 TEU, adică de la 330.00 metri cubi la 2,88 milioane metri cubi).
Potrivit reprezentanţilor Alinso, terminalul feroviar de la Ploieşti reprezintă un răspuns la cererile de transport intermodal exprimate de mai multe companii internaţionale (Yazaki, OMV, Cameron, Luk Oil, Lufkin, Unilever, Procter&Gamble), care au apreciat locaţia drept ideală pentru stocare şi distribuţie în toată Europa de Sud-Est (Bulgaria, Grecia, Serbia) şi până în Turcia şi Orientul Mijlociu.
'Am discutat cu mai mulţi clienţi care mi-au relatat că Bucureştiul este deja o zonă foarte aglomerată, că vor să se orienteze spre transportul intermodal, şi având sprijinul aturităţilor şi al comunităţii locale de afaceri, am decis să accelerăm construcţia terminalului, care se anunţă a fi un succes, la fel ca şi parcul nostru industrial', a declarat, pentru AGERPRES, Ivan Lokere.
Alinso Group este dezvoltatorul Ploieşti West Park, unul dintre cele mai mari şi moderne parcuri industriale şi de afaceri din Europa de Est, cu o valoare totală de construcţie a clădirilor şi lucrărilor de infrastructură de 750 milioane euro pe durata proiectului. Depozitele logistice ale Ploieşti West Park sunt potrivite pentru centrele de distribuţie europeană de importanţă regională şi naţională, precum şi pentru activităţile de distribuţie ale oraşelor Bucureşti şi Ploieşti şi împrejurimi.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: metri
ploiesti
terminal
milioane
euro
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter