Austria: România, creştere economică de 1,2%, din 2011
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 21 Octombrie 2010
România va avea o creştere economică de 1,2 la sută, în 2011 şi de 2,3 la sută, în 2012, apreciază Grupul de cercetare al Estre Bank, într-o analiză privind Europa Centrală şi de Est, prezentată, miercuri seară, la sediul Grupului financiar din Viena.
Investiţiile şi piaţa de capital au avut evoluţii diferenţiate în regiune, ceea ce a influenţat dinamica economică, arată studiul.
Creşterea valorii indicilor bursieri a fost de 10,8 la sută în Ungaria, 13,7 la sută, la Varşovia, de 11,5 la sută în România, 31,5 la sută în Ucraina, de 24 la sută la Istanbul şi de 3,1 la sută la Praga.
Şeful diviziei de cercetare a Erste Group, Fritz Mostbock, a apreciat că piaţa românească rămâne o piaţă de risc, iar o uşoară stabilizare va începe să se înregistreze din 2011.
Ţările cele mai îndatorate din regiune sunt Cehia, Ungaria, România şi Croaţia, a căror datorie totală este de 220 miliarde euro.
Potrivit studiului, România şi Slovacia au avut cea mai rapidă dinamică a creşterii PIB pe locuitor, în ultimii zece ani. România s-a apropiat de 6.000 de euro, valoarea PIB pe locuitor, în timp ce Slovacia s-a apropiat de 12.000 de euro. Ucraina a avut cea mai mică evouţie, puţin spre 2.000 de euro.
Heimo Scheuch, preşedintele celui mai mare dezvoltator imobiliar şi producător de materiale de construcţii din Austria, compania Wienberger, a declarat pentru Agerpres, că infrastructura rămâne principala problemă a României, iar Guvernul trebuie să facă mai mult pentru absorbţia fondurilor europene, bani caree să fie investiţi în construcţia de drumuri şi autostrăzi.
'Banii sunt acolo, la UE, şi aşteaptă. Nu înţeleg de ce autorităţile române nu iau iniţiative în acest sens', a spus Scheuch.
Acesta a apreciat că afacerile companiei Wienberger merg bine în România, criza nu a afectat foarte tare grupul, însă climatul de afaceri rămâne incert.
Wienberger a fost nevoit să restructureze investiţiile regionale, în 2009, iar pentru 2010 pachetul de economii a totalizat 35 de milioane de euro.
Datoria netă a grupului, la jumătatea anului 2010, era de 484,8 milioane euro, la o cifră totală de afaceri de 825,6 milioane euro.
'Nivelul de stabilizare a pieţelor rămâne mic şi nu vedem un trend favorabil pe sectorul construcţiilor în Ungaria şi România, unde cererea a scăzut puternic', a spus reprezentantul grupului austriac.
Trendul în 2010 rămâne îngrijorător pentru Europa de Est, cu scăderi ale pieţei de profil de 15 la sută în România, 76 la sută în Bulgaria, 20 la sută în Croaţia, 35 la sută în Ungaria, 10 la sută în Slovenia, 18 la sută în Cehia, 41 la sută în Slovacia şi minus 13 la sută în Polonia, a precizat Scheuch.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: romania
euro
ramane
economica
ue
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter