Cesarom estimează, pentru 2010, o creştere cu 10 % a cifrei de afaceri
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Octombrie 2010
Cesarom estimează, pentru 2010, o creştere cu 10 % a cifrei de afaceri, la 38,5 milioane de euro, pe fondul câştigării de cotă de piaţă de la importatorii care nu vor reuşi să supravieţuiască în actualele condiţii de piaţă, dar şi datorită declinului înregistrat de producătorii de plăci ceramice din Spania, se arată într-un comunicat al Cesarom.
'Obiectivele companiei pentru 2010 vor fi atinse şi datorită majorării ponderii exporturilor în totalul cifrei de afaceri, comparativ cu 2009, iar creşterea cotei de piaţă la 38% în 2010, faţă de 36% în 2009, confirmă panta ascendentă pe care se află business-ul Cesarom', a spus Eduard Măcărescu, directorul comercial al Cesarom.
Muntenia (inclusiv Bucureşti) şi Moldova sunt în acest moment principalele regiuni din România în care amenajarea locuinţelor cu plăci ceramice Cesarom se află în continuă creştere, urmând ca acest trend să se menţină şi în perioada următoare, potrivit estimărilor liderului pieţei locale de gresie şi faianţă.
În acest moment, Muntenia şi Moldova reprezintă 50% din vânzările Cesarom, atât în ceea ce priveşte volumul cât şi valoarea, ponderea acestora urmând să crească cu aproximativ 5% în următorii trei ani.
'În ultimii doi ani vânzările Cesarom în regiunea Moldova s-au majorat cu aproximativ 5%, ajungând în acest moment la 21% din totalul afacerilor companiei. În ceea ce priveşte Muntenia, creşterea din 2008 până în prezent a fost de 3%, ponderea fiind de 29% în acest an', a subliniat Eduard Măcărescu, Directorul Comercial al Cesarom.
În ceea ce priveşte evoluţia ponderilor în următorii trei ani, oficialul companiei preconizează că vânzările în regiunea Moldova vor creşte cu 3%, în timp ce în Muntenia, majorarea va fi de 2%.
În acest moment, Ardealul reprezintă 27% din vânzările Cesarom, în timp ce Oltenia, Banatul şi Dobrogea au împreună o pondere de 23%.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: cesarom
acest
afaceri
cifrei
crestere
euro
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter