AmCham solicită menţinerea cotei unice de impozitare
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 25 Octombrie 2010
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), în numele celor 300 de companii pe care le reprezintă, reiterează importanţa menţinerii cotei unice de impozitare, concomitent cu plafonarea contribuţiilor pentru asigurări sociale, se arată într-un comunicat al AmCham România, remis luni Agerpres.
Această abordare a politicii fiscale se impune pentru menţinerea competitivităţii României la nivel regional şi pentru fiscalizarea economiei gri.
'Credem că menţinerea cotei unice contribuie la asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii mediului de afaceri, atât de necesare în România, iar plafonarea contribuţiilor sociale la introducerea unui echilibru între contribuţiile plătite şi serviciile sociale de care contribuabilul poate beneficia. Mai mult, la nivel social o cotă de impunere progresivă va afecta în principal clasa de mijloc, un segment important al populaţiei active care are deja un aport semnificativ la bugetul de stat', a spus Sorin Mîndruţescu, preşedintele AmCham România.
Având în vedere că în anul 2009 rata implicită a TVA, calculată ca raport între încasările din TVA şi consumul privat, a fost de 10,8% comparativ cu 19% cât a fost rata legală, în opinia AmCham Romania, este esenţial ca eforturile autorităţilor pentru creşterea veniturilor bugetare să fie direcţionate în primul rând spre îmbunătăţirea capacităţii de colectare şi administrare a veniturilor la bugetul de stat.
AmCham Romania apreciază că modificările politicii fiscale trebuie să vizeze modernizarea sistemului fiscal în ansamblu, asigurând totodată un mediu de afaceri stabil şi favorabil menţinerii investitorilor prezenţi. De asemenea, trebuie găsite mijloacele optime pentru atragerea de noi investiţii în economie. În acest sens, AmCham solicită autorităţilor menţinerea cotei unice ca parte importantă a competitivităţii regionale a României, cu atât mai mult cu cât concurează cu state cu regimuri fiscale mai favorabile, stabile şi predictibile.
De-a lungul celor 17 ani de activitate, AmCham România a rămas ferm angajată în facilitarea unui dialog deschis între autorităţi şi comunitatea de afaceri pe care o reprezintă.
AmCham România reprezintă peste 300 de membri - companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi mai mult de 150.000 de locuri de muncă create. AmCham Romania este afiliată la Camera de Comerţ a SUA şi membră a Consiliului European al Camerelor de Comerţ Americane.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: amcham
romania
unice
cotei
mentinerea
tva
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter