Investiţiile în proprietăţi comerciale, aproape 64 miliarde euro în Europa şi 192 milioane euro în România
Agentia Nationala de Presa - Agerpres - 29 Octombrie 2010
Volumul investiţiilor în proprietăţi comerciale (birouri, retail, industrial) din România, în primele trei trimestre din 2010 se situează la aproximativ 192 milioane euro, se arată în raportul DTZ Research, remis joi Agerpres.
Investiţiile în proprietăţi comerciale (birouri, retail, industrial) în Europa, în primele trei trimestre au atins 63,6 miliarde euro, depăşind astfel totalul de 62,4 miliarde euro din 2009.
'Până în prezent, volumul investiţiilor din România se situează la aproximativ 192 milioane euro, rezultatele din trimestru 3, indicând cele mai slabe performanţe. Sectorul de retail rămâne liderul incontestabil, cumulând 92% din totalul tranzacţiilor. În trimestrul 3 s-a înregistrat o singură tranzacţie de 4,5 milioane euro, al cărei subiect au fost două centre comerciale din oraşe secundare din provincie, ambele parte a unor proiecte de tip parc de retail. Clasificarea tranzacţiilor pe categorii de cumpărători identifică investitorii privaţi şi companiile cotate la bursă drept cei mai activi pe piaţă. Conform analizei DTZ Echinox, volumul tranzacţiilor de investitii în real estate din România ar putea să nu depăşească 250 milioane euro, cu atât mai mult pe fondul instabilităţii politice pe care o resimţim în prezent şi care inhibă planurile a numeroşi cumpărători şi creşte nivelul de suspiciune şi rezervele băncilor cu privire la riscul de ţară perceput', a comentat Cristian Ustinescu, Investments Director DTZ Echinox.
Conform raportului 'Investment Market Update', se aşteaptă ca totalul investiţiilor în Europa să ajungă la 89 miliarde euro până la sfârşitul anului 2010, marcând o creştere de 42% faţă de 2009.
Raportul reliefează o creştere medie a volumului de investiţii pe parcursul ultimelor patru trimestre până la valoarea de 21,8 miliarde euro, aceasta în ciuda unei scăderi de 8% în trimestrul al treilea, până la 21,2 miliarde euro, de la 23,1 miliarde euro în trimestrul al doilea al 2010.
Pentru 2011, volumul investiţiilor în proprietăţi comerciale în Europa este estimat să atingă 109 miliarde euro, în creştere cu 21% faţă de estimarea de 89 miliarde euro făcută pentru 2010.
Pe principalele pieţe europene, Franţa şi Germania au înregistrat o creştere a volumelor de investiţii în T3 2010. În Franţa, volumul a crescut cu 7% de la 2,2 miliarde euro la 2,4 miliarde euro. Germania a marcat o creştere de 3% de la 3,8 miliarde euro la 3,9 miliarde euro. Mai mult, volumele de investiţii în CEE au crescut cu 43%, deşi pornind de la o bază net inferioară, crescând de la 0,6 miliarde euro la 0,8 miliarde euro. Spre deosebire de acestea, celelalte pieţe principale au înregistrat un declin, Marea Britanie scăzând cu 6%, de la 9,6 miliarde euro la 9 miliarde euro.
DTZ Research semnalează o creştere a valorii medii a investiţiilor în trimestrul al treilea, până la 30 milioane euro, de la 24 milioane euro, înregistrată în trimestrul anterior. În ciuda accesului dificil la creditare, s-a remarcat o creştere a ponderii asocierilor de tip 'joint venture', care au reprezentat 21% (6,7 miliarde euro) în T3, faţă de numai 10% (2 miliarde euro) în primul trimestru al 2010. Majoritatea 'joint venture'-urilor vizează proprietăţi mai mari, valoarea medie a acestora crescând până la 84 milioane euro.
Potrivit studiului, cumpărătorii dominanţi au investit 9,5 miliarde euro în ultimul trimestru, adică 45% din total. Investiţiile instituţionale au cumulat 3 miliarde euro, acestora adăugându-li-se alte 2 miliarde euro din partea companiilor de real estate cotate la bursă. Vânzările corporative îşi păstrează ponderea, cumulând 2,9 miliarde euro.
Segmentele de birouri şi retail continuă să domine activitatea investiţională. Birourile cumulează 46% (9,7 miliarde euro) din investiţii, urmate de retail, cu 34% (7,3 miliarde euro), atraşi cu precădere de supermarketuri (2 miliarde euro) şi centre comerciale (1,3 miliarde euro). Investiţiile în sectorul industrial au scăzut la 6% (1,3 miliarde euro) din totalul activităţii, cel mai jos nivel din primul trimestru al lui 2009.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Tags: euro
miliarde
milioane
retail
trimestrul
investitii
crestere
investitiilor
volumul
proprietati
europa
investitiile
romania
comerciale
Articole similare
facebook
twitter
linkedin
youtube
rss
newsletter